Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Carmen Ionescu (ANR): “Nu pot să pricep de ce nu protejăm industria farmaceutică românească, de ce nu protejăm sănătatea copiiilor noştri”

• farmacist de profesie, Carmen Ionescu, candidat ANR la Camera Deputaţilor, devoalează ipocrizia care sufocă sistemul sanitar

 

În România, conform unui studiu al Institutului Naţional de Statistică, rata sărăciei relative a fost, în anul 2015, de 25,4 %. Adică, numărul săracilor era de circa cinci milioane. Între timp, mai mult ca sigur, acest număr a crescut. Pe o iluzorie creştere economică, de aproape 5 %, unul din patru români trăieşte la limita subzistenţei. Cei mai afectaţi de acest flagel sunt, desigur, copiii şi tinerii, aproape două cincimi dintre aceştia situându-se sub pragul de sărăcie. Dar nici adulţii, mai cu seamă bătrânii, nu au găsit un „vaccin” împotriva foametei, a lipsurilor de toate felurile. Şi în zona noastră, de Sud-Est, rata sărăciei a crescut în ultimii ani. Nu ne trebuie un barometru pentru a constata acest fapt. El este evident numai privind pe stradă, în pieţe, în magazine. În spatele unei protipendade strălucind feeric pe bani nemunciţi, şterpeliţi de oriunde se poate, mai ales din buzunarele unui Stat amorf, inodor şi incolor, se află o mare de oameni, tăcută, cenuşie, pentru care fiecare leu sau bănuţ contează cât un cont în bancă.

Lipsurile, sărăcia lucie, precaritatea unui viitor acceptabil, duc la boli, devenite, de cele mai multe ori, cronice. Cercul vicios se închide, pentru că, tot din cauza acestor lipsuri materiale, a sărăciei, oamenii nu se tratează corespunzător, devenind şi mai bolnavi.

 

Sistemul de Sănătate, un medicament amar

 Mulţi români au „boală” pe Sistemul de Sănătate. Care sistem este gripat şi, din câte se pare, nu dă semne de însănătoşire. Nici „antibioticul” tehnocrat nu a ameliorat cu nimic dezastrul din acest sector vital pentru orice naţiune. Ba, chiar dimpotrivă, aş putea spune. Fiind, prin profesia de farmacist, în legătură directă cu „beneficiarii” acestui sistem de sănătate, cu cetăţenii care au ghinionul de a avea nevoie de tratamente, uneori urgente, ascultându-le păsurile şi supărările, asist cu indignare la neputinţa (ca să nu-i spun altfel) din partea clasei politice, trecute şi actuale, de a ameliora, măcar, printr-o legislaţie adecvată şi, de ce nu, eficientă, această stare de lucruri. „Cataplasmele” aplicate, mai mult pentru ameţirea corpului electoral, nu vor reuşi, niciodată, să elimine răul care colcăie şi roade în măruntaiele Sistemului de Sănătate.

 Interese, ascunse sau la vedere, macină orice încercare de a mai schimba situaţia dezastruoasă în care am ajuns. Dezinteresul, neprofesionalismul unor decidenţi, măsurile luate, aberante uneori sau mai mereu, se contabilizează în decesul a tot mai multor români, în chinurile groaznice ale unor concetăţeni de-ai noştri, care au avut nenorocul de a se îmbolnăvi. De la copil la bătrân, de la elev la pensionar, toţi suntem afectaţi, lăsaţi pradă bolilor, într-o societate care merge, inconştientă, spre disoluţia finală.

 

Creştem generaţii de oameni bolnavi

Printre victimele colaterale, ale bolii de care suferă sistemul sanitar românesc sunt, din păcate, copiii. Mai ales cei din mediul rural. Dacă la oraş treburile mai merg, cât de cât, la ţară situaţia este dezastruoasă. Ca un corolar al insensibilităţii ministerului de resort în a acorda necesara atenţie sănătăţii generaţiilor care ne vor urma, este faptul că nici măcar comuna, dar atât de necesara vitamină C nu apare în listele de medicamente compensate şi gratuite de vreo două decenii. De altfel, gama de medicamente din aceste liste este insuficientă în ceea ce priveşte vitaminele sau antibioticele injectabile, care liste – mă refer aici la la cele denumite A, B, C3 - nu s-au mai modificat de ani de zile, excepţie făcând doar scoaterea de pe acestea a unor medicamente pentru copii, iar din cele enumerate acolo, multe nu se mai găsesc pe piaţă, deoarece nu se mai importă. Şi nu se mai importă din cauza preţului lor mic, neatractiv pentru producători. Aceste vitamine sau antibiotice injectabile se produc, însă, la noi în ţară, la Antibiotice Iaşi, dar ele au fost înlocuite, în vestitele liste, cu siropuri foarte scumpe, din import. Despre produsele româneşti, gen sirop de tuse pentru copii, expectorant, sirop de pătlagină, marca Biofarm nu se spune nimic. Ministerul preferă siropurile cu denumiri sofisticate, aduse de peste hotare, că doar suntem bogaţi şi ne putem permite să cumpărăm scump (!).

Nu pot să pricep de ce nu protejăm industria farmaceutică românească, de ce nu protejăm sănătatea copiiilor noştri. Ministerul Sănătăţii face, de multă vreme, o politică antinaţională. Interesele care conduc o asemenea politică sunt mari, dar în nici un caz nu sunt în interesul nostru.

 

Pacient vs. Sistem

Ministerul Sănătăţii are misiunea de a se ocupa de bolile cronice (boli de nutriţie şi diabet zaharat, oncologice, scleroză multiplă, boli rare), precum şi de vaccinări. Teoretic, Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, ar trebui să aibă în grijă permanentă cetăţenii afectaţi de aceste boli. Este şi constituţional, şi uman. Dar o face el? Şi, dacă o face, este suficient? Este la fel de evident că nu. Constat acest adevăr zilnic, în farmacia unde îmi desfăşor activitatea. Dacă medicul pătrunde în intimitatea cetăţeanului-pacient, căutând răul care afectează întregul, descoperindu-l şi decizând remediul, farmacistul trece dincolo de limanul anatomic, îl receptează pe pacient şi dincolo de suferinţele unei boli. Sunt momente dramatice atunci când vezi neputinţa pacientului de a depăşi obtuzitatea unor funcţionari ministeriali, care gândesc boala din punct de vedere strict contabil, când vezi mâna tremurândă a unor oameni, care caută mărunţişul salvator, pentru a-şi plăti, tot ei, medicamentul absolut necesar, dar necuprins în vestitele liste de compensate şi gratuite.

Desigur, aproape în fiecare lună ministerul actualizează aceste liste. O schimbare radicală a acesteia nu a mai avut loc, însă, de prea mult timp. Atâta vreme cât nu va fi introdusă în lista celor compensate o serie de medicamente inovative, care în Occident sunt de multă vreme introduse, pacienţii vor plăti mai mult. Şi nu e drept să se întâmple acest lucru.

 

 Electorat vs. Partide

Promisiunile electorale ale partidelor care se şi văd ajunse la guvernare, promisiuni reluate, cu obstinaţie, la fiecare scrutin, nu sunt decât praf în ochii oamenilor. Nu i-a oprit nimeni pe cei de la PSD sau PNL să facă, în atâţia ani, ceea ce ne propun. Un singur exemplu de demagogie politică din partea acestora este acela că ne promit spitale noi, dotate cu de toate etc. Nu ne spun, însă, cine va lucra acolo, de câţi medici, de câte cadre medicale va fi nevoie, pentru ca aceste necesare spitale să funcţioneze. Nu ne spun, pentru că este evident pentru oricine că n-au ce, că totul nu este decât o minciună. Electorală. Alianţa Noastră România, partid pe care îl reprezint la Brăila, şi-a asumat, printre altele, tocmai această misiune, de a devoala minciuna acestor partide „clasice”, de a da o speranţă de mai bine cetăţenilor ţării noastre.

 

 Să ne dea Dumnezeu Sănătate!

 Carmen Manuela Ionescu, candidat pentru Camera Deputaţilor, pe lista Alianţei Noastre România - Brăila

 




Categorie articol: 

Comentarii