Mergi la conţinutul principal

Carmen Bănică şi Ionel Avram în locul liberalilor în ATOP şi CA

• cei doi PSD-işti au fost aleşi prin vot secret în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila • Carmen Bănică îl înlocuieşte pe liberalul Vasile Cortez în ATOP, iar Ionel Avram pe Mario Da'Ros în CA al Casei de Asigurări de Sănătate

 

După ce liberalii brăileni au luat decizia de a demisiona din toate funcţiile administrative precum Consilii de Administraţie, Adunări Generale ale Acţionarilor sau Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, PSD-iştii au început promovarea propriilor oameni. În cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila doi consilieri PSD au fost aleşi prin vot secret pentru a ocupa două astfel de locuri rămase vacante. Astfel, Carmen Bănică a obţinut cu 16 voturi “pentru” şi 11 “împotrivă”(în timp ce 1 vot a fost nul), postul de membru ATOP pe care până nu demult îl ocupa PNL-istul Vasile Cortez. De asemenea, Ionel Avram a fost ales cu 19 voturi “pentru”, 8 “împotrivă”, (şi în cazul acestuia un vot a fost nul), pentru fotoliul de reprezentant al CJ în Consiliul de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Brăila, în locul lui Mario-Spiridon Da'Ros. La şedinţă au fost prezenţi doar 28 de consilieri judeţeni.

Tot cu această ocazie, membrii CJ Brăila au aprobat un proiect privitor la validarea componenţei nominale a ATOP Brăila. Trebuie precizat că PSD-ista Carmen Bănică nu figurează printre membrii validaţi, deoarece a intrat în ATOP după redactarea respectivului proiect. Este vorba despre: Rada Sterea (subprefect), Adrian Constantin Glugă (inspector şef IPJ Brăila), Vasile Moţ (inspector şef Jandarmeria Brăila), Cristian Ion (inspector şef ISU), Georgică Tănase (director executiv Poliţia Locală), Petrică Călin (reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor Brăila), consilierii judeţeni Dumitru Văduva (preşedinte), Fănel Burtea, Marius Dobrotă, Simona Drăghincescu, Viorel Botea şi reprezentanţii comunităţii Drăgan Ion, Ştefan Racu şi Milan Ciocârlan.

Din Comisia de coordonare, situaţii de urgenţă şi pentru petiţii fac parte Dumitru Văduva, Fănel Burtea, Adrian Glugă, Vasile Moţ, Cristian Ion, Georgică Tănase şi Drăgan Ion.

La acest proiect de hotărâre toţi consilierii judeţeni PNL s-au abţinut.

Reamintim că membrii PNL din Consiliul Judeţean au anunţat că vor demisiona din toate funcţiile administrative pentru că odată cu intrarea în vigoare a Codului Administrativ (OUG 57/2019) prezenţa lor acolo nu îşi mai are rostul. Mai mult, aceştia au spus că vor semnala în plen toate neregulile pe care le depistează, fără a fi părtaşi în vreun fel la deciziile şi hotărârile PSD-iştilor şi aliaţilor acestora.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro