Mergi la conţinutul principal

Caravana educaţională TomorrowMe a ajuns la Brăila

• ieri, la Colegiul “Murgoci”, peste 100 de elevi au avut ocazia să descopere ce joburi li se potrivesc • prin intermediul aplicaţiei TomorrowMe, tinerii au aflat care este profilul vocaţional, care sunt meseriile compatibile cu acesta şi care sunt paşii sau studiile pe care trebuie să le urmeze pentru a-şi atinge obiectivul de carieră • în cadrul evenimentului, elevii au primit sfaturi preţioase de la doi antreprenori brăileni de succes

 

Caravana educaţională TomorrowMe, iniţiată de Samsung Electronics România, a ajuns la Brăila! Ieri, la Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”, peste 100 de elevi au avut ocazia să descopere care sunt înclinaţiile lor vacaţionale şi ce joburi li se potrivesc.

TomorrowME are la bază o aplicaţie gratuită, disponibilă în Galaxy Apps şi în Google Play. Tinerii descarcă aplicaţia, apoi primesc un test cu o serie de întrebări. În funcţie de răspunsurile pe care tinerii le completează în aplicaţie, aceasta le determină un anumit profil vocaţional, le recomandă meseriile compatibile cu acesta şi le oferă sugestii despre paşii sau studiile pe care trebuie să le urmeze pentru a-şi atinge obiectivul de carieră. Aplicaţia oferă totodată informaţii cheie despre piaţa job-urilor din România şi permite tinerilor să îşi salveze joburile preferate într-un cont personal şi istoricul tuturor testelor efectuate. Aplicaţia TomorrowME este integrată cu programele educaţionale actuale şi cu cerinţele din piaţa muncii, iar la baza testului vocaţional stă o metodologie recunoscută internaţional – metodologia Holland.

 

Elevii au aflat care este profilul lor vocaţional

Aplicaţia îi poate ajuta realmente pe tinerii brăileni să îşi identifice meseria care li se potriveşte, o decizie extrem de importantă pentru viitorul lor. Ghidaţi de reprezentanţii Caravanei TomorrowMe, elevii au descărcat aplicaţia chiar în timpul evenimentului, iar mulţi au avut surpriza să vadă că rezultatul primit la testul vocaţional coincide cu planurile lor de carieră.

“Sunt fericită pentru că mi-a dat ceea ce îmi doresc eu. Adică mi-a sugerat domeniul juridic şi eu vreau la Facultatea de Drept. Sunt mulţumită de aplicaţie şi sunt mulţumită că a coincis cu opţiunile mele şi mă motivează să învăţ şi mai mult pentru că ştiu că o să fie ok şi că este o decizie bună”, Bianca Gheorghe, elevă în clasa a XII-a.

Aplicaţia vine în sprijinul elevilor cu informaţii utile, care să îi ajute în procesul de dezvoltare personală şi în identificarea unui traseu profesional. Obiectivul TomorrowME este de a inspira, educa şi familiariza liceenii cu abilităţile digitale, atât de necesare pentru joburile viitorului, şi cu tendinţele de pe piaţa muncii.

“Noi suntem clădiţi de mici, de oameni, de societate, de părinţi, de profesori, către o anumită direcţie. Ceea ce e total greşit. Fiecare trebuie să facă ceea ce îşi doreşte şi la ce e bun până la urmă. Ne dorim ca după evenimentul acesta tinerii să fie mai curajoşi şi mai curioşi. Asta este cel mai important lucru pentru liceeni din punctul meu de vedere. Pentru că ni se dau nişte ochelari de cal şi ni se spune: care sunt cele mai respectate meserii? Medic, avocat, profesor, inginer şi aşa mai departe. Asta trebuie să facă! Nu există altă discuţie. Nu există la ce eşti tu bun? La ce eşti creativ?. Nu te întreabă nimeni nimic altceva. Ori, prin genul acesta de aplicaţie şi de teste elevii îşi dau seamna ce aptitudini ar putea să aibă. Poţi să ai o combinaţie de aptitudini. Ele poate nu se potrivesc dar se combină”, ne-a spus Adriana Petre, moderatoarea evenimentului.

 

Sfaturi de carieră de la antreprenori brăileni de succes

În cadrul evenimentului desfăşurat ieri la “Murgoci, elevii de liceu au primit sfaturi de carieră de la doi antreprenori brăileni, oameni ce au avut un parcurs profesional de succes. Este vorba despre Cristian Niculae (deţine compania Mobil Construct ’95) şi Ovidiu Dimofte (fondator Estima Motors, dealer Toyota România). Tinerii au putut să interacţioneze cu ei, iar cei doi speakeri au răspuns la toate întrebările puse de participanţi.

La final, liceenii au putut testa aplicaţia folosindu-se de dispozitive de Virtual Reality şi au putut vedea cum vor evolua în viitor meseriile de profesor, programator şi inginer.

TomorrowME face parte din programul “Trends of Tomorrow”, iniţiat de Samsung România. Acest program a ajuns în 7 ani la peste 30.000 de tineri, prin intermediul unei caravane educaţionale, în cele mai importante licee din ţară. Anul acesta, TomorrowME aduce şi mai multe informaţii pentru explorarea meseriilor viitorului şi cum vor evolua competenţele pentru o serie de specializări în următorii 10 ani.

Tinerii care vor să afle care este profilul lor vocaţional pot descărca gratuit aplicaţia TomorrowMe, disponibilă pe Android.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro