Mergi la conţinutul principal

Canalizare electorala

La ambele capete ale axei lui Basescu, electoratul se pregateste de vot pentru luna noiembrie - americanii pentru presedinte, romanii pentru Parlament. De altfel, cele doua campanii s-au suprapus mereu din 1990 incoace, cu ceva mai multa exactitate din '92, cind cea din Romania a fost mutata si ea in toamna. Ca amploare, alegerile sint greu de comparat - si asta nu atit din cauza ca ei au prezidentiale si noi parlamentare, ci mai ales datorita vastei experiente bazate pe o traditie de peste 200 de ani in Lumea Noua. Romanii si-au amintit de votul liber in mai 1990, dupa o intrerupere de mai bine de 50 de ani. Asadar, democratia de la noi isi va sarbatori majoratul pe 30 noiembrie, avind un cadou special pentru aceasta aniversare: votul uninominal.
Saptamina trecuta, am vazut lansarea grandioasa spre Casa Alba a primului candidat de culoare din istorie la presedintia Americii. La inceputul acestei saptamini, urmeaza ca principalul sau rival sa faca acelasi lucru - daca uraganul Gustav care ameninta sudul tarii nu va provoca un dezastru, dupa cum a mentionat republicanul John McCain.
In Romania, lansarile s-au facut deja, la scurt timp dupa ce s-a stabilit data scrutinului. Mircea Geoana si Calin Popescu Tariceanu si-au luat ca tinta sefia Guvernului, in vreme ce Theodor Stolojan a spus ca n-ar zice nu daca partidul i-o va cere. Dar chiar daca Stolo a facut aceasta declaratie cu jumatate de gura la iesirea din piscina, in fata unui jurnalist care probabil ca l-ar fi urmarit si la toaleta ca sa-l intrebe asta, liderii PSD si PNL atit par sa fi asteptat. Daca in America se dezgroapa securea razboiului, la noi se descopera hirdaiele. E drept, campania electorala va incepe oficial abia pe 31 octombrie. Ce sa intelegem din ce spun liderii politici acum, ca proiectele de viitor ale fiecarui candidat si partid vor fi expuse abia atunci si ca acum e momentul balacarelilor? Dincolo de ocean, pretendentii la conducerea Americii se inteapa elegant unul pe altul, motivat, logic si cu precizie. La noi, singurul argument e duritatea. Un fel de reglari de conturi á la Craiova sau ca in tribunele ieftine ale unui stadion. Geoana crede ca, tipind, se va face auzit, in vreme ce Tariceanu isi inveleste, ca de obicei, acuzatiile in expresii cit mai elevate. Din cor se remarca absenta unei voci a PDL - Stolojan multumindu-se sa raspunda atacurilor cu aceeasi jumatate de gura cu care a acceptat in avans propunerea nefacuta inca de a fi prim-ministrul PDL. Ramine totusi de vazut pina la alegeri daca vreunul dintre virtualii premieri vor gasi de cuviinta nu doar sa-i faca albie de porci pe ceilalti, dar sa prezinte solutii viabile pornind de la ceea ce avem in prezent. Doar 6 km de autostrada? Ideea geniala pentru finalizarea a inca 600. Inflatie greu de stapinit? Solutii coerente pentru intarirea leului (si implicit cresterea veniturilor). Migratia fortei de munca bine calificate? Oferte realiste de intoarcere in tara. Probabil ca vor exista si asemenea idei, dar se vor face ele auzite in harmalaia murdara de campanie?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro