Mergi la conţinutul principal

Campanie de prevenire a cancerului de piele

Clinica Hyperion este prima din ţară care dispune şi de un program computerizat de dermatoscopie, cu ajutorul căruia se face analiza microscopică a aluniţelor şi se poate determina gradul de severitate a afecţiunii. "Avem 3 dermatoscoape ultramoderne, dintre care unul are încorporat un soft care face şi analiza microscopică a aluniţelor, determinând gradul de risc privind cancerul de piele", ne-a precizat dr. Anca Doboş. Pentru a beneficia de o consultaţie gratuită pacienţii trebuie să se programeze la numărul de telefon 0236/410371.
Evenimentul este organizat cu ocazia "Zilei Europene a Melanomului". Incidenţa celei mai agresive dintre tumorile cutanate, melanomul malign, este, în mod îngrijorător, în continuă creştere. Recunoaşterea precoce şi excizia la timp a leziunilor cutanate suspecte reprezintă metoda ideală pentru a asigura cea mai crescută rată de vindecare a melanomului malign.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro