Mergi la conţinutul principal

Campania "Săptămâna prevenirii criminalităţii" continuă

Elevii şcolii cu clasele I-VIII "Mihai Eminescu" din Brăila au primit ieri o vizită din partea oamenilor legii, cu ocazia campaniei "Săptămâna prevenirii criminalităţii". Rând pe rând, în grupe de câte 6, copiii de clasa a VIII-a au stat de vorbă cu poliţiştii, care au încercat să le explice ce înseamnă de fapt delincvenţa juvenilă. "Tema zilei de marţi este «Prevenirea delincvenţei juvenile». Încercăm cu sprijinul copiilor din clasa a VIII-a A, să realizăm o lecţie un pic mai deosebită. Le vom prezenta situaţii concrete de genul însuşirii unui portofel sau al unui telefon mobil pierdut. Vrem să vedem nivelul lor de cunoaştere al anumitor infracţiuni. Copiii, din neatenţie, neglijenţă sau lipsă de informare pot la un moment dat să se afle în situaţii infracţionale şi să nu realizeze acest lucru. Vrem să vedem ce soluţii ar adopta în mod spontan dacă s-ar confrunta cu o astfel de situaţie", ne-a declarat inspector Simona Costescu, din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii. Poliţiştii le-au prezentat situaţii diferite tuturor grupurilor de copii şi, în funcţie de răspunsurile date de aceştia, le-au explicat, printre altele, noţiunea de infracţiune. Profesorii s-au arătat încântaţi de acţiunea organelor de poliţie. "Activitatea se desfăşoară în cadrul orelor de dirigenţie, ceea ce este foarte bine. Copiii află de la persoane direct implicate şi responsabile, cum trebuie să se desfăşoare lucrurile. De obicei, în şcoală, informaţia vine de la director şi de la diriginte, dar dacă aceeaşi informaţie vine şi pe o altă cale, ea îşi certifică valabilitatea şi are un mai mare impact", ne-a spus Evelina Dumitraşcu, directorul şcolii "Mihai Eminescu". Astăzi poliţiştii derulează o activitate dedicată prevenirii victimizării minorilor în cadrul şcolii cu clasele I-VIII "Al. I. Cuza".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro