Mergi la conţinutul principal

Calculul politic brăilean în viziunea lui Gheorghe Chiru

Acesta susţine că pe scena politico-administrativă brăileană linia de demarcaţie dintre Opoziţie şi Putere este una iluzorie şi că în spatele acestei graniţe iluzorii se află dominaţia unor aranjamente în jurul cărora gravitează toţi polii politici.
"În ultimul an, la Brăila a vrut să se accentueze o demarcaţie clară între Opoziţie şi Putere, Opoziţia fiind - cică! - PDL, iar de cealaltă parte, Puterea, pe care o ştim cu toţii, e formată din PSD şi... eu ştiu... o fărâmă din ceea ce ar fi trebuit să fie PNL... Spun o fărâmă, deoarece acolo, scriptic, au mai rămas vreo doi oameni liberali, în rest sunt din ăştia care au plătit cotizaţii la PCR 25-30 de ani, pe care i-a făcut oameni tataia Lungu laolaltă cu alţii din administraţia peceristă, unora dintre ei dându-le chiar ştampile pe mână. Această demarcaţie au vrut s-o traseze şi să ne impresioneze prin nişte conferinţe de presă aranjate. Să vă spun cum procedează: se întâlnesc cu vreo două zile înainte şi unu' îi spune celuilalt «băi, săptămâna asta o să-ţi dau tare la ficat! Fii atent, că e musai să-ţi trag în plex ca să vadă lumea că noi ne aflăm pe o parte a baricadei şi voi pe cealaltă!». Dar, după aceea, ei ştiu care e împărţirea: unu plus unu fac cinci. Asta e aritmetica lor!", a declarat Chiru ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând ironic: "E posibil ca, în viitor, această aritmetică să se predea chiar şi la şcoala generală, pentru că intră în subconştientul părinţilor."

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro