Mergi la conţinutul principal

Calatori debarcati din microbuz cu 15 km inainte de destinatie

Calatorii din cursa Braila - Piatra Neamt efectuate de catre operatorul de transport brailean SC "Aventin Trade" SRL s-au aratat nemultumiti de un incident survenit simbata. Unul dintre acestia s-a plins ca, alaltaieri, impreuna cu alti 5 calatori aflati in microbuz, desi aveau platite bilete la cursa care a plecat din Braila la ora 10.30, au fost lasati sa se descurce singuri intr-o localitate, la circa 15 kilometri distanta de Piatra Neamt. "In apropiere de destinatie soferul a primit un telefon si, din discutia purtata cu apelantul, am inteles ca e vorba de un sef care ii ordona sa ne lase in cea mai apropiata localitate de Piatra Neamt si sa se intoarca la Bacau unde o masina a firmei avea probleme. Soferul nostru i-a explicat ca mai are 6 calatori in masina si ca nu-i poate lasa, dar persoana a insistat, asa incit in localitatea Roznov am fost debarcati cu bagaje", ne-a declarat Vasile Miron, unul dintre calatorii cursei. De asemenea, reclamantul a explicat ca soferul microbuzului a vorbit cu un alt coleg care facea curse regulate de persoane intre Roznov si Piatra Neamt care i-a transportat pina in oras.
"E vorba de gestul in sine de a fi lasati de izbeliste la margine de drum, desi aveam platit bilet de calatorie. Mai erau doar 10 minute de mers cu masina pina in Piatra Neamt. Sint hotarit sa depun o reclamatie la Protectia Consumatorilor, pentru a fi luate masuri impotriva unor astfel de transportatori", a incheiat Miron.
Contactat de reporterii "Obiectiv", directorul general al SC "Aventin Trade" SRL, Nicu Zaharia, ne-a declarat ca, de fapt, lucrurile nu au stat chiar asa cum au fost relatate de calatori: "Eu am vorbit cu soferul respectiv si mi-a explicat ca a fost nevoit sa se intoarca din drum, dar nici vorba sa-i fi lasat pe pasageri in mijlocul soselei, asa cum am inteles ca au spus acestia. El a oprit un alt autobuz, care facea o cursa de Piatra Neamt, a discutat cu conducatorul auto si i-a urcat in masina pe pasagerii respectivi, carora, de altfel, le-a si platit bilet, pina la Piatra Neamt. Oamenii nu au avut nimic de suferit si au ajuns la destinatie, asa cum isi doreau si cum era normal. Nu mi se pare normal sa se arunce cu noroi in imaginea unei firme, in acest fel".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro