Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Caii fantoma" au fost prinsi de politistii comunitari

Cei doi cai vazuti in repetate rinduri mergind slobozi pe strazile orasului au fost capturati, in sfirsit, de politistii comunitari si lasati in custodia Gradinii Zoologice. Asa cum v-am mai informat, o iapa si un minz, aparent abandonati, si-au tot facut aparitia, in ultimele doua luni, pascind nestingheriti pe zonele verzi de pe strazile si bulevardele centrale. Cine si cum ar trebui sa-i captureze a fost o adevarata dilema pentru autoritatile locale, conducerea Directiei de Administrare si Gospodarire Locala afirmind ca nu are personal disponibil pentru asa ceva. Exista un precedent in care Politia Rutiera a mai prins doi cai ce pasteau iarba din Piata Traian, insa de data aceasta, pina ajungeau politistii in locul unde se raportase prezenta iepei si a minzului, acestia dispareau si erau de negasit. Pina la urma, problema a fost rezolvata de agentii comunitari. In urma unei sesizari primite, ieri noapte, in jurul orei 0.10, de la cetateni, echipajul de interventie al Politiei Comunitare s-a deplasat pe Calea Galati si i-a gasit pe cei doi cai pascind linistiti in parculetul situat vizavi de biserica "Sf. Ioan Botezatorul". Neavind alte mijloace de interventie, politistii comunitari i-au legat cu cite un capat de sfoara si i-au dus, pedestru, pina la Gradina Zoologica de pe Soseaua de Centura. "I-am lasat in custodia Gradinii Zoo, pina vor fi revendicati de stapinul lor, care va trebui sa prezinte documentele de proprietate", ne-a informat Georgica Tanase, seful Biroului Ordine Publica din cadrul Politiei Comunitare. Desi s-a pus problema ca, daca nu vor fi revendicate de nimeni, animalele sa fie sacrificate si date de mincare leilor, administratoul parcului Zoo, George Cervis, ne-a marturisit ca nu se indura sa le omoare fiindca, daca sint bine ingrijite, isi pot reveni. "Sint cai tineri, e pacat de ei sa-i omorim. Mai degraba ii inhamam la caruta si facem treaba cu ei", ne-a spus Cervis.




Categorie articol: 

Comentarii