Mergi la conţinutul principal

Cagulaţii care au tâlhărit-o pe bătrâna de pe Plevna şi-au primit pedepsele

Tinerii care au dat buzna în casa unei bătrâne de 89 de ani, de pe strada Plevna, unul fiind chiar nepotul minor, cu scopul de a-i fura banii şi bunurile, şi-au primit condamnările. Valentin - Răzvan Pîrloagă, de 19 ani, a primit o pedeapsă cu suspendare, iar celălalt va fi supravegheat de organele de anchetă, pentru jumătate de an. "Condamnă pe inculpatul Pîrloagă Valentin - Răzvan la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 91 Cod Penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei inculpatului. Aplică inculpatului S. Ion măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni. Constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpaţilor şi dispune punerea de îndată în libertate, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză", este soluţia dată, zilele trecute, de Judecătoria Brăila şi postată pe site. Sentinţa nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.
Cei doi tâlhari au dat iama în casa bătrânei de 89 de ani, de pe strada Plevna, în luna noiembrie 2015. S-au pregătit înainte de a comite fapta, tânărul de 19 ani confecţionând o cagulă dintr-un fes, pe care şi-a tras-o pe faţă. Minorul, rudă cu partea vătămată, şi-a tras şi el gluga pe cap, tocmai pentru a nu fi recunoscut. Bătrâna a fost "vizitată" de tâlhari, în toiul nopţii. Ea s-a trezit bruscată şi lăsată fără suma de 60 lei, pe care şi-au însuşit-o vizitatorii nepoftiţi. Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. La scurt timp au fost prinşi şi suspecţii, ambii fiind arestaţi. Din probatoriul administrat în cauză, au arătat procurorii, a rezultat faptul că inculpaţii Valentin Pîrloagă şi Ion S. (nepotul victimei), de comun acord şi după o înţelegere prealabilă au hotărât să comită infracţiunea de tâlhărie, faptă săvârşită în seara de 14 noiembrie. După ce au confecţionat cagula dintr-un fes tricotat, cu ajutorul unui briceag, nepotul, fiind familiarizat cu locuinţa, a stins lumina de la întrerupătorul central. Au intrat amândoi în casă, apoi au imobilizat-o pe persoana vătămată, trântind-o la pământ şi ţinând-o cu mâinile de picioare. I-au pus o bluză pe faţă victimei, pentru a nu ţipa şi a nu fi recunoscuţi, iar sub ameninţări cu violenţă i-au cerut acesteia banii. Suspecţii au controlat în buzunarele halatului purtat de victimă şi au sustras suma găsită, apoi s-au făcut nevăzuţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro