Mergi la conţinutul principal

Cabinetul Boc a fost investit de Parlament


Premierul Emil Boc a declarat, după votul de învestitură, că noul Cabinet va intra "direct în activitate" pentru adoptarea Legii bugetului de stat şi consideră că rezultatul votului este un "gest de responsabilitate" din partea Parlamentului şi "un nou parteneriat" între Executiv şi Legislativ.
"E un gest de responsabilitate şi din partea Parlamentului, responsabilitate pe care o resimt mai acut ca oricând, pentru că reconfirmarea cu un vot de încredere din partea Parlamentului înseamnă că acest Guvern trebuie în continuare să facă ceea ce trebuie pentru România", a spus Emil Boc.
El a declarat că noii miniştri vor intra încă de miercuri în activitate, preluându-şi ministerele, iar, după depunerea jurământului, Cabinetul va trece la adoptarea Legii bugetului de stat pe 2010. "După depunerea jurământului vom prelua imediat ministerele pentru miniştrii care sunt noi, iar la ora 18.00 vom trece la adoptarea Legii bugetului de stat, pentru ca ea să fie trimisă Parlamentului şi să dăm ţării un buget şi stabilitate", a anunţat premierul.
Întrebat cum vede rezultatul votului din Parlament, având în vedere că Executivul a primit mai multe voturi decât majoritatea PDL-UDMR-minorităţi-independenţi, Emil Boc a declarat că este un semnal de "responsabilitate", pentru un "parteneriat sănătos" cu Parlamentul.
"Eu primesc acest semnal ca un semnal de responsabilitate, pentru că au dat un vot de încredere Guvernului cu dorinţa de a aduce ţării un Guvern stabil şi care să ia măsurile necesare pentru 22 de milioane de români. Eu cred că este un nou parteneriat între Guvern şi Parlament, un parteneriat sănătos care cred că va fi în beneficiul românilor", a încheiat Boc.

Traian Băsescu a semnat decretul de numire a Guvernului Boc

Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri Decretul pentru numirea Guvernului Boc, format din 15 ministere şi un post de vicepremier fără portofoliu.
Cabinetul propus de premierul Emil Boc a primit în Parlament 276 de voturi favorabile şi 135 împotrivă.
Componenţa Guvernului este următoarea: Emil Boc, Prim-Ministru; Markó Béla, Viceprim-Ministru; Vasile Blaga, Ministrul Administraţiei şi Internelor; Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, Ministrul Finanţelor Publice; Adriean Videanu, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe; Radu Mircea Berceanu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii; Borbély Laszló, Ministrul Mediului şi Pădurilor; Elena Gabriela Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului; Gabriel Oprea, Ministrul Apărării Naţionale; Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Cătălin Marian Predoiu, Ministrul Justiţiei; Gabriel Sandu, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Mihai Constantin Şeitan, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; Daniel Petru Funeriu, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Cseke Attila, Ministrul Sănătăţii şi Mihail Dumitru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro