Mergi la conţinutul principal

Ca prezidenţiabil al PDL, Predoiu este optimist în privinţa candidaturii sale

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Sibiu, dacă va rămâne singurul prezidenţiabil al PDL, el răspunzând: "Sunt prezidenţiabilul PDL şi mă concentrez pe acest program şi pe proiectul meu de ţară".
Predoiu a afirmat că se bazează pe întreaga sa experienţă, dar şi pe meseria sa pentru a-şi asuma rolul de preşedinte.
"Sunt foarte optimist pentru că ştiu ce am făcut ca ministru, ştiu ce am făcut în relaţiile internaţionale pentru România, ştiu că am o profesie solidă ce mă va ajuta întotdeauna să-mi servesc ţara, ştiu că am o relaţie bună în ţară şi în afară cu oameni politici din varii familii politice. Pot să-mi asum, deci, un rol de preşedinte. Am foarte mare încredere că românii se vor uita cu foarte mare atenţie la persoane, nu la sondaje, nu la teorii şi scenarii, ci la persoane şi ce au făcut ele", a afirmat Predoiu.
Întebat dacă dezminte zvonul potrivit căruia ar putea să nu fie singurul candidat al PDL la alegerile prezidenţiale, Predoiu a spus că nu a auzit un astfel de zvon.
"Personal nu am auzit un astfel de zvon, dar dacă cineva îl pune în funcţiune, îl pune pentru că se pare că are o problemă cu candidatura mea. Asta înseamnă că încep să deranjez. Eu nu îmi propun să deranjez pe nimeni, ci să ofer soluţii pentru România. Sunt foarte încrezător în candidatura mea, n-am nicio preocupare cu privire la cei care nu au încă încredere. Timpul va demonstra că analiza lor a fost greşită şi că eu sunt o soluţie", a răspuns Predoiu.
În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele PDL Cezar Preda făcea un apel către democrat-liberali pentru a-l susţine drept candidat la alegerile prezidenţiale pe Cătălin Predoiu, spunând că îşi roagă colegii de partid, "fie ei blonzi, bruneţi, şateni", să nu mai "inventeze" alţi candidaţi la Preşedinţie.
Deputatul PDL Elena Udrea declara că după alegerile europarlamentare se vor stabili candidaturile pentru Preşedinţie, ea spunând că "se vorbeşte" despre candidatura lui Emil Boc şi exprimându-şi speranţa în concretizarea acesteia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro