Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cătălin Iordache cercetat de ANI pentru conflict de interese

• consilierul judeţean PND Cătălin Iordache a susţinut, ieri, o conferinţă de presă pentru a anunţa că este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru că a solicitat în şedinţă consiliului judeţean ca instituţia să îşi achite cotizaţia către HC Dunărea • asta în condiţiile în care la rândul său era membru susţinător al clubului • Iordache consideră că plângerea i-a fost făcută de la nivelul conducerii CJ Brăila, dar că nu se va lăsa intimidat

 

Consilierul judeţean PND Cătălin Iordache susţine că este cercetat în prezent de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru un posibil conflict de interese. Acesta a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dosarul i-a fost deschis în urma unei plângeri venite de la nivelul conducerii Consiliului Judeţean pentru o prostie. Mai exact, faptul că a solicitat în cadrul şedinţei CJ Brăila ca instituţia să îşi achite cotizaţia către echipa HC Dunărea, în contextul în care el era membru finanţator la club. Trebuie punctat că membrii CJ Brăila care se află în conflicte de interese şi nu participă la vot în anumite situaţii, nici nu iau cuvântul în plen la punctele unde se află într-o astfel de conjunctură. Iordache a mai anunţat că începând de ieri nu mai conduce ziarul “Infobrăila”, a reiterat faptul că nu are de gând să mai candideze pentru încă un mandat şi că nu înţelege de unde atâta înverşunare la adresa sa.

“Cei de la ANI au considerat că am încălcat legea atunci când am susţinut ca echipa de handbal să primească banii de la Consiliul Judeţean. E un lucru care mă miră, pe care nu îl înţeleg şi care se va lămuri probabil în instanţă. Totodată vreau să spun că cei care ştiu sau cei care doresc pot vedea că UAT Judeţul Brăila este acţionar, potrivit statutului, la clubul respectiv şi că plata banilor către club reprezintă cotizaţia. Nu sunt fonduri suplimentare, nu sunt altfel de bani şi aşa mai departe. (...) Nu mi se pare a fi un conflict de interese. ANI consideră asta pentru că pe lângă faptul că dădeam şi eu nişte bani ca membru susţinător la club am cerut ca domnii de la CJ Brăila să îşi plătească cotizaţia. Vom vedea în instanţă, dacă se va ajunge acolo, ce se va întâmpla”, a declarat Iordache, cu precizarea că dacă se va ajunge la un proces nu are de gând să se lase intimidat de “manevrele” şefului CJ Brăila “şi Pro România”.

Iordache a ţinut să sublinieze că deşi a anunţat în mai multe rânduri că nu doreşte să mai candideze “există o frică teribilă” care îi împinge pe unii să recurgă la astfel de acţiuni, precum sesizări cărtre ANI.

“Nu îmi fac probleme. Vedeţi dumneavoastră, să mă gândesc acum că decizia ANI ar putea să influenţeze în vreun fel politica locală brăileană... Păi, nu e influenţată în niciun fel. Nu mă bat eu de ani de zile cu tot felul de maimuţe, politruci, viermişori şi alte vietăţi din astea de acvariu degeaba?!”, a conchis consilierul judeţean PND.




Categorie articol: 

Comentarii