Mergi la conţinutul principal

Cătălin Chivu, fostul şef al IPJ Brăila, acuzat de plagiat la teza de doctorat

* Academia SRI reclamă la Consiliul de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare alţi şapte doctori pentru plagiat, în listă fiind şi Cătălin Chivu * în octombrie, alţi opt doctori au fost acuzaţi de plagiat, printre aceştia fiind colonelul (r) Severin Florian Lungu, care a fost şeful SRI Brăila la mijlocul anilor 2000

 

 

Noi acuzaţii de plagiat în cazul tezelor de doctorat. Brăila nu lipseşte nici acum din listă.

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV) a transmis, recent, alte şapte sesizări referitoare la suspiciuni de plagiat către Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Sesizările vizează şapte doctori. Printre aceştia se numără si fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cms. şef Cătălin Chivu. Acesta a obţinut titlul de doctor cu lucrarea intitulată "Penetrarea sistemului naţional de securitate de către grupările de criminalitate organizată".

În octombrie, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a transmis la Ministerul Educaţiei alte opt sesizări referitoare la suspiciuni de plagiat având ca obiect tezele de doctorat. Printre doctorii acuzaţi atunci s-a aflat si colonelul (r) Severin Florian Lungu, care a fost şeful SRI Brăila la mijlocul anilor 2000.

Potrivit Mediafax, în lista sesizărilor din decembrie figurează nume importante. De exemplu, printre reclamaţi este şi Daniel Andrei Moldoveanu, fost consilier al lui Traian Băsescu şi director al Oficiului pentru Informaţii Integrate din cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii. Un alt doctorand reclamat de Academia SRI este Toma Vasile Rus, fost subsecretar de stat în cadrul Ministerului de Interne în 2009, iar în perioada 2008-2009 a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR, dar si Pasăre Ionel Claudiu, fost consilier în Ministerul Educaţiei, purtător de cuvânt şi consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi consilier al senatorului Ioan Talpeş. În 2016, acesta a candidat la funcţia de deputat din partea Partidului România Unită, condus de Sebastian Ghiţă.

Pe lista cu sesizări se mai află şi Cătălin Chivu, care fost de două ori şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila. Un alt nume sonor care se află pe lista sesizărilor referitoare la suspiciuni este Corina Jîjîie, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada 2012-2015.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro