Mergi la conţinutul principal

Cătălin Chivu a câştigat procesul! Să trăiţi, domn şef!

Ştim cu toţii că hotărârile instanţelor sunt definitive şi că trebuie puse în aplicare. Aşadar, Cătălin Chivu ar trebui să revină în fruntea IJP Brăila, să revină în postul din care a fost schimbat, şi anume cel de inspector şef al Poliţiei brăilene. Ca vechi scriitor la Scormonitoru, care am scris despre Cătălin Chivu încă din anul 2005, pe vremea când el câştiga la Loto, alături de Sgârcitu, ar trebui să mă bucur de victoria lui în instanţă. Păi, dacă Chivu ar reveni la şefia IJP Brăila, aş avea ce scrie, fraţilor, la Scormonitoru. Cu un Chivu care a stat aproape 4 ani pe bară, extrem de dornic de răzbunare, nu ai cum să duci lipsă de articole. Recunosc, mi-ar plăcea să aud că Chivu a fost uns din nou şef la Poliţie. Oho, ar începe iarăşi săpăturile, uneltirile, s-ar lăsa din nou cu cafturi între gradaţi. Iar tartorul v-aţi prins ar fi nenea Chivu, căci el pare că, la cât de bine se pricepe la săpături, pare că şi-a greşit cariera: mai bine se făcea gropar, nu poliţist.
Însă, nu am să am eu norocul ăsta. Şi asta pentru că, din experienţa mea, MAI nu îl va lăsa şef la Brăila pe Cătălin Chivu. Aaa, poate că el va fi repus în funcţie, căci aşa a decis instanţa, însă credeţi-mă că Ministerul de Interne are destule pârghii pentru a-l face mutat pe Chivu în alt oraş. De pildă, el, adică Chivu, ar putea fi numit şef de inspectorat în Vaslui, acolo unde nu s-a inventat încă BMW-ul X6, cu care am înţeles că domnul Chivu s-ar fi plimbat de câteva ori, din salariul său de bugetar.
Iar dacă domnul Chivu va refuza detaşarea în Vaslui, am impresia (deşi nu stăpânesc legea în acest sens) că el va rămâne la, vorba aia, "la dispoziţia Inspectoratului". Ori când ajungi la dispoziţia Inspectoratului, cred că mai bine îţi doreşti să fii în celulă, alături de Sgârcitu, că poate de acolo mai câştigi un ban, poate că îţi mai iese un bilet căştigător ceva. Aoleooooo, da stai, că Chivu (scuzaţi cacofonia) ar fi prieten cu Tudose. Tudose, ca ministru e coleg de Guvern, ca să zic aşa, cu Gabriel Oprea, ministrul de Interne şi naşu lu Ponta. E, şi dacă lu Oprea i se zice că păstrarea lui Chivu pe funcţia de şef al Poliţiei Brăila ţine de interesul naţional şi de stabilitatea ţării, generalu-i gata, se execută imediat, doar îl ştiţi ce patriot este. Atunci, fraţilor, dacă va fi aşa, să le fie de bine şi PSD-ului şi lui Chivu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro