Mergi la conţinutul principal

Căruţaş ucis într-un grav accident rutier

Ieri dimineaţă, s-a produs un grav accident rutier pe DJ 212 A ("Drumul mării"), soldat cu un mort şi doi răniţi, din care unul foarte grav.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, inspector principal Jenel Şogor, în dimineaţa zilei de duminică, 31 august, la ora 4:25, un conducător auto aflat în trafic (un buzoian) a apelat numărul pentru urgenţe 112, sesizând faptul că pe DJ 212, între localităţile Spiru Haret şi Cuza Vodă ("Drumul mării") a avut loc un grav accident rutier soldat cu victime.
În cel mai scurt timp, lucrători de la Poliţia Oraşului Însurăţei s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că, la ora 4:20, Niculae R., în vârstă de 58 de ani, din municipiul Constanţa, conducea o autoutilitară "Fiat Ducato" (cu număr de Constanţa), când a intrat în coliziune cu o căruţă neechipată corespunzător cu elemente reflectorizante sau sursă de lumină pe timp de noapte, care se deplasa în faţa sa.
Atelajul hipo era condus de Dumitru B., în vârstă de 59 de ani, domiciliat în satul Mihai Bravu, comuna Victoria, care se deplasa la un târg de animale, dis-de-dimineaţă. În urma impactului deosebit de violent, căruţaşul a murit pe loc, până la sosirea ambulanţei, iar soţia sa, Maria B., de 54 de ani, a fost grav rănită. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, cu diagnosticul: "Traumatism cranio-cerebral acut prin accident rutier, contuzie hemoragică cerebrală, amnezie retrogradă, contuzii hemitorace stâng, plăgi parietale". Ieri, datorită stării grave în care se afla, victima accidentului rutier de la Cuza Vodă a fost transportată la Spitalul "Dr. Bagdasar Arseni" din Bucureşti.
În acelaşi accident a mai fost rănit Muşat V., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în localitatea Râmnicelu, judeţul Buzău, pasager în autoutilitara implicată în eveniment. Bărbatul a fost diagnosticat cu "policontuzii prin accident rutier, traumatism cranio-facial cu plăgi escoriate şi contuzie toracică", fără a rămâne internat în spital.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto, Niculae R. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului, iar cadavrul căruţaşului a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru efectuarea necropiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
Oamenii legii au întocmit dosar penal în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de art. 192 alin. 2 şi art. 196 alin. 3 din noul Cod penal. Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro