Mergi la conţinutul principal

Cărţile "Corabia pisicilor galbene" şi "Yima", lansate într-un spaţiu inedit

Despre cartea Dianei Corcan a vorbit scriitorul Radu Aldulescu, iar despre "Yima", scriitorul Cristian Robu Corcan. Cele două volume fac parte din colecţia "Poeţi români contemporani" de la editura Brumar şi au fost pentru prima dată lansate la târgul de carte Gaudeamus, din noiembrie anul trecut.

Evenimentul a fost deschis de redactorul şef al cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", scriitorul Marian Coman, căruia i-a revenit sarcina de a-i prezenta pe protagonişti şi pe invitaţii acestora. "Noi vrem să renunţăm la tipul de manifestări culturale scorţoase derulate prin instituţii culturale prăfuite. Este, poate, o idee inedită pentru Brăila, dar practicată peste tot în oraşele cu o tradiţie culturală. Sunt de părere că literatura modernă trebuie să vină în întâmpinarea publicului şi să nu mai aştepte ca publicul să vină către ea", a declarat Marian Coman.

Scriitorul bucureştean Radu Aldulescu consideră că poezia Dianei Corcan este greu de explicat şi, în loc să o explice, a ţinut să o situeze în contextul literaturii de astăzi: "Diana Corcan instrumentează un discurs poetic rupt oarecum de semnele şi direcţia poeziei nouăzeciste sau douămiiste. Generaţia anilor 90 şi 2000 este alcătuită din nişte mii de nume de poeţi plublicaţi, faţă de optzeciştii publicaţi, care sunt maxim o sută. La vârfurile acestor mii de nouăzecişti şi douămiişti se pot distinge, la o riguoare, nişte direcţii: biografism şi mizerabilism, care încorporează de la caz la caz ca întreaga abordarea sau atacarea frontală a tabuurilor de natură erotică sau religioasă. Prea puţin din aceste direcţii le regăsiţi la Diana Corcan. Că nu sunt afişate făţiş ţine de originalitate poetică, biografismul este difuz, impregnat de o aură suprarealistă, la rându-i difuză, care compune pas cu pas un limbaj extrem de bine articulat", a explicat Radu Aldulescu.
La rândul lui, scriitorul Cristian Robu Corcan a vorbit despre "Yima", volumul de debut al lui Liviu Stan: "La fel ca şi în cazul Dianei, poemele lui Liviu G. Stan sunt rupte de modul cum se scrie poezie la ora actuală în România. Am găsit rezonanţe din poezia lui Liviu la câţiva contemporani belgieni. De fapt, "Yima" este un lung poem şi este cumva omul primordial. Este foarte interesant cum a asimilat Liviu acest om primordial. Omul acesta primordial, acest Yima, este un om terminat din start, este un om cu vocaţia eternităţii şi cu imposibilitatea de a putea să o conceapă. Mie îmi e imposibil să situez poezia lui Liviu, şi spun asta pentru că eu nu sunt convins că Liviu va mai scrie poezie. Eu cred că el va scrie poeme".
În cadrul lansării, prezentările cărţilor s-au împletit cu lectura poeziilor chiar de către autorii acestora. Partener media al evenimentului a fost cotidianul "Obiectiv - Vocea Brailei".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro