Mergi la conţinutul principal

Călăii de lângă noi

 Cum altfel aş putea să descriu cruzimea unor sceleraţi care mutilează un animal nevinovat şi mai au şi tupeul de a posta pe reţelele de socializare filmul abominabilei fapte, distrându-se copios că au reuşit să taie coada unui câine cu un topor ruginit? 

Cei patru monştri din localitatea brăileană Tătaru nu s-au îngrămădit să ajute o femeie bolnavă sau un bătrân din sat, să taie lemne sau să care o găleată cu apă şi apoi să se laude cu fapta lor printre prietenii virtuali. Ei bine, ei au prins un câine, doi l-au ţinut strâns pe butucul pentru crăpat lemne, unul i-a tăiat coada animalului cu toporul, cu un sadism de nedescris, iar altul a filmat toată grozăvia şi a postat-o pe Facebook. Fără nicio remuşcare, fără să clipească la urletele înfiorătoare ale animalului măcelărit, călăul a fluturat coada patrupedului sfâşiat de durere ca pe un trofeu, prin faţa obiectivului de filmat. Pentru orice om întreg la minte, gestul celor care au vrut să se dea şmecheri hăcuind un animal, este vecin cu nebunia sau, de ce nu, înrudit cu crima.
Pentru mine, care cred că animalele sunt singurele fiinţe ce te iubesc necondiţionat, aceste scene sunt de nesuportat. Sadismul acestor brute mă face să cred că, dacă astăzi au căsăpit un animal, mâine, cu acelaşi sânge rece şi cu acelaşi râs diabolic, vor ucide un om. Acesta a fost doar un exerciţiu. O repetiţie pentru crimele ce vor urma. Din păcate, unii vor spune că asta nu este decât o practică pentru ca animalul să devină mai rău. Eu cred că această practică barbară arată doar răutatea din om, sadismul celor care rănesc animale şi schingiuiesc suflete nevinovate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro