Mergi la conţinutul principal

Căţeaua Faxa, scoasă la licitaţie de Poliţia de Frontieră

Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră a anunţat, zilele trecute, pe sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) că organizează o "licitaţie publică deschisă cu strigare pentru valorificarea de bunuri materiale". Pentru licitaţia în cauză, "bunurile materiale" nu sunt, însă, mai multe, ci doar unul, iar cine crede că este vorba despre un obiect se înşeală. În fapt, cei de la Poliţia de Frontieră scot la licitaţie un câine ciobănesc german. Ce-i drept, nu e un câine ca oricare, ci este încadrat în sistemul poliţienesc ca un bun fix, doar că nu are număr de inventar, ci număr matricol. Se numeşte Faxa, este o femelă din rasa ciobănesc german şi s-a născut în februarie 2001. Are, aşadar, 10 ani, ceea ce, în ani câineşti, este o vârstă mai mult decât venerabilă. Drept urmare, i-a sosit vremea "casării", iar procedurile obligă IJPF Brăila să încerce să o valorifice, ca pe oricare mijloc fix înregistrat în patrimoniul unităţii.
Câinele Faxa a fost adus de la Centrul Chinologic «Dr. Aurel Greblea» Sibiu, unde a fost specializată în însoţire-intervenţie, la IJPF Brăila, în data de 20 august 2004, iar de atunci şi până în prezent a executat misiuni în cadrul structurilor operative, în zona de competenţă a IJPF Brăila. Ultima evaluare a acestui câine a fost făcută în perioada 3-5 mai 2006, la Centrul Chinologic «Dr. Aurel Greblea» Sibiu. Odată cu îndeplinirea stagiului de serviciu (8 ani) şi în baza reglementărilor în vigoare, câinele a fost scos din funcţiune, urmând a fi valorificat", ne-a informat agent şef adjunct de poliţie Roxana Ştefan, purtător de cuvânt al IJPF Brăila.
În cei şapte ani de când activează în cadrul Poliţiei de Frontieră Brăila, Faxa nu a avut ocazia să se remarce în vreo misiune mai complicată. Spre deosebire de "colegii" ei care au fost repartizaţi în serviciul Jandarmeriei, de exemplu, şi care au şanse mai mari să se confrunte cu situaţii riscante, în timpul unor manifestaţii de protest, meciuri de fotbal sau alte evenimente ce implică mulţimi dezlănţuite, la Poliţia de Frontieră viaţa a fost mult mai calmă. Chiar dacă nu a avut parte de multe ieşiri pe teren, Faxa s-a remarcat prin vigilenţa cu care a păzit curtea IJPF. Continuă şi acum să fie prima care latră şi dă alarma când simte ceva suspect, chiar dacă au cam ajuns-o bătrâneţile. Suferă de reumatism şi alte boli specifice vârstei înaintate şi se deplasează foarte greu. De aceea, este puţin probabil să trezească interesul multor licitatori. Agentul Roxana Ştefan ne-a informat că dacă nu va fi interesat nimeni să o cumpere la prima licitaţie, ce va avea loc pe 15 septembrie, se vor mai organiza încă două licitaţii, pe 30 septembrie, respectiv 5 octombrie. Dacă nici după trei încercări nu va fi adjudecată, Faxa va rămâne în grija Poliţiei de Frontieră până când îşi va da obştescul sfârşit. Ea beneficiază în prezent de toată atenţia necesară, chiar dacă agentul care i-a fost conductor a plecat într-un concediu prelungit, de creştere a copilului.
Caietul de sarcini pentru participarea la licitaţia de pe 15 septembrie se poate procura contra sumei de 10 lei, de la sediul IJPF Brăila, Incinta Hercules, nr. 1, Compartiment Administrarea Patrimoniului Imobiliar, începând cu 1 septembrie. Taxa de participare la licitaţie este de 15 lei. Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0239/612.356, fax. 0239/615.268 sau email office@ijpfbraila.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro