Mergi la conţinutul principal

Céline Dion ia o pauză nelimitată

Cântăreaţa canadiană Céline Dion a anunţat, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina ei de Facebook, că şi-a suspendat toate activităţile profesionale, anulând inclusiv turneul din Asia şi concertele din Las Vegas, informează AFP.
"După ce a reflectat foarte serios, Céline Dion a luat decizia de a amâna pe o perioadă nedeterminată toate activităţile ei profesionale, cu scopul de a se concentra 100% asupra stării de sănătate a soţului ei şi a familiei sale", se afirmă în acel comunicat, care reaminteşte faptul că soţul cântăreţei, René Angelil, în vârstă de 72 de ani, a fost operat de o tumoare canceroasă în decembrie 2013.
Cântăreaţa spune că doreşte să îşi concentreze "întreaga energie şi forţă pe vindecarea soţului" ei.
"Este esenţial pentru mine să dedic tot timpul meu lui René şi copiilor noştri", a adăugat artista, prezentând scuze fanilor ei "pentru inconvenientele" pe care le-a cauzat.
De altfel, artista spune că nu este nici ea "vindecată pe deplin" de un virus "care provoacă inflamarea muşchilor adiacenţi coardelor vocale şi care o împiedică să urce pe scenă de pe 29 iulie".
Din toate aceste motive, Céline Dion spune că şi-a anulat "până la noi ordine" toate spectacolele programate la Caesars Palace din Las Vegas şi turneul ei din Asia, care urma să aibă loc în această toamnă.
Celine Dion şi Rene Angelil, care este şi managerul cântăreţei, s-au căsătorit în 1994 şi au împreună trei copii: Rene-Charles, în vârstă de 13 ani, şi gemenii în vârstă de patru ani Eddy şi Nelson.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro