Mergi la conţinutul principal

Câte grame de creier a avut Titi Sgârcitu

Titi Sgârcitu s-a făcut prima dată de râs în momentul în care l-a agresat pe cameramanul ProTV Gabi Stoica, pentru simplul motiv că acesta îl filma, atenţie, de pe domeniul public. Apoi au fost certurile alea mediatice cu şeful Poliţiei, Cătălin Chivu, pe care l-a acuzat că trăgea şpriţuri gheboase La Piuliţă. Adică după ce au câştigat împreună la loto, Sgârcitu s-a apucat să-l dea pe tobogan pe vulpoiul Chivu, chestiune pe care nici mucoşii de cartier nu o mai fac.
După asta a urmat arestarea lui Titi Sgârcitu, care a avut atâta creier încât l-a bătut pe un tip în faţa sediului unei bănci, fiind filmat la fix de camerele de supraveghere. Altfel spus, el a furnizat probe indubitabile poliţiştilor, pentru a fi arestat aşa cum se cuvine. După vreo trei săptămâni însă, Titi Sgârcitu a ieşit din arest. Mai sărac cu vreo 100.000 de euro, care s-au rătăcit în conturile unor judecători, dar ce mai contează banii atunci când este vorba despre libertatea omului?
Ieşit afară de la bulău, pe Titi Sgârcitu nu l-a dus mintea că telefoanele îi sunt ascultate, că este filat de poliţişti şi că, în general, ar trebui să-şi vadă de cămătăriile lui. Aşa că Sgârcitu a contactat părţile vătămate, martorii, ba chiar şi pe un poliţist, pentru a le spune el ce mamă de şmecher este el în Brăila. Asta înseamnă că a încălcat termenii liberării condiţionate, adică este numai bun să bage din nou arest.
Eu, unul, nu l-aş aresta pe Titi Sgârcitu că a vorbit cu Cici sau cu Ciuciu, ci pentru că a dovedit că este prea prost ca să merite să stea în libertate. Dar cine sunt eu să-i pun cătuşele lui Sgârcitu, din moment ce nu am jucat (nu zic să fi şi câştigat) niciodată cu el la loto?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro