Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cât eu am stat în casă, s-a născut un copac

Singurătate, îngrijorare pentru ziua de mâine, teamă pentru mine şi cei dragi. Dacă m-aş rezuma la doar câteva cuvinte, aşa aş descrie cele două luni de plină pandemie.

În noianul de veşti proaste, griji şi tensiuni, când şi când zăream însă şi raze de speranţă, ştiri despre oameni dedicaţi, despre valori regăsite, precum empatie, solidaritate, responsabilitate, ori întâmplări aproape miraculoase.

Aproape un miracol mi s-au părut primele imagini publicate de NASA cu cerul albastru şi senin de deasupra Chinei, apoi al Europei, apoi al Statelor Unite. Apoi ştiri despre indici de poluare la un minim pe care nu l-ar fi anticipat nici cei mai optimişti activişti au început să circule de la un capăt la altul al planetei.

Categoric, nu izolarea este soluţia pentru criza de mediu în care omenirea se adânceşte de câteva zeci de ani, dar ca o lecţie în urma Covid, putem să o păstrăm şi pe aceasta: avem dovada clară că stă în puterea noastră, prin comportamentul şi rutina zilnică, să reducem poluarea.

Brăila nu este un oraş cu un grad de poluare ridicat, doar prăfuit şi urât mirositor câteodată. Dar asta pentru că activităţile de producţie sunt atât de puţine pe teritoriul judeţului, încât emisiile de gaze cu efect de seră nu pot fi considerate un pericol. Altfel, suprafaţa de pădure calculată pe cap de locuitor, un indice care de ani de zile ne tot plasează la coada clasamentului, n-ar reuşi să ne asigure doza de aer proaspăt. E bine să recunoaştem şi să ne asumăm asta: la nivel de judeţ avem prea puţină pădure, iar în oraş, în ciuda eforturilor depuse de actuala administraţie, încă avem prea puţin spaţiu verde.

De aceea, m-a bucurat zilele trecute ştirea despre silvicultorii brăileni, care în plină pandemie au reuşit să planteze 50.000 de arbori. Am simţit că, în ciuda izolării şi a tuturor problemelor cu care ne-am confruntat în ultimele două luni, viaţa a mers mai departe. Îţi dă un sentiment de siguranţă să afli că în vremea în care tu ai stat în casă, la o margine de oraş s-a născut o pădure!  

O vorbă din bătrâni spune că pentru a fi fericit şi împlinit în această lume trebuie să ridici o casă, să creşti un copil şi să plantezi un copac. Mi-ar fi plăcut să plantez unul şi în primăvara aceasta. Pentru că, metaforic vorbind, casa, copilul şi copacul reprezintă trăinicie, stabilitate, bunăstare, responsabilitate, dragoste, speranţă. Adică exact valorile care ne-au lipsit cel mai mult în cele două luni de pandemie.




Categorie articol: 

Comentarii