Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cât de mult te poţi agăţa de o funcţie

Dar nu este cazul în România, unde, se ştie, în majoritatea covârşitoare a cazurilor - cam 99,99% de fapt - numirea într-o funcţie publică se face în principal nu pe competenţă, ci politic. E clară treaba, nu trebuie să demonstreze nimeni aflat în vreo astfel de funcţie că a inventat el apa caldă. Indiferent de câte examene dai, de câte evaluări bune ai ori de cât de bun profesionist eşti, fără un sprijin, o susţinere, o vorbă bună, un telefon dat pe linie politică sau de cumetrie, nu ai cum să prinzi un post de conducere în sistemul de stat. N-ai sprijin politic, nu ai nimic. Simplu. O treabă până la urmă normală în România, unde se consideră că trebuie să ai omul tău în respectiva funcţie, pentru a pune în aplicare întocmai politica Guvernului şi partidului aflat la putere. E o chestie împământenită nu de 20 de ani, ci de cel puţin 60. În acest context, chiar nu pot să înţeleg disperarea cu care se cramponează unii numiţi politic în funcţii şi demişi, apoi, tot politic. Dacă nu mai eşti agreat acolo "sus", degeaba te agăţi de scaun. Dacă nu mai eşti dorit, chiar de ai fi un super-profesionist, tot ţi se găseşte un motiv care să stea în picioare, inclusiv în faţa justiţiei. Iar dacă ajungi să convingi justiţia că ai dreptate, se schimbă denumirea ministerului, a agenţiei, a direcţiei ori pur şi simplu ţi se desfiinţează postul. Când ştii că ai acces într-o funcţie într-un context politic, luându-i locul unui "neagreat" şi când accepţi fără vreun reproş interior acest lucru, ar trebui să fii la fel de pregătit şi pentru o debarcare de aceeaşi manieră. Poate nedreaptă, dar la fel de justă ca şi numirea iniţială.

La urma urmei, într-o firmă privată care şi-a schimbat acţionarul, un executiv fie pleacă singur, fie este înlocuit rapid, fără prea mare scandal. Asta cu toate că, în majoritatea covârşitoare a cazurilor - 99,99% de fapt - chiar este vorba despre oameni profesionişti. Însă şi noul acţionar vrea să-şi aducă de regulă profesionistul său. Nu e loc de discuţii prea multe, de scandaluri, de concedii medicale şi procese aiurea. Treaba se rezolvă simplu şi rapid. Problema cu bugetarii care se agaţă disperaţi de funcţii este, de fapt, una singură: n-au lucrat niciodată în sectorul privat, la un nivel superior. Asta poate şi pentru că, în acest sector, n-ar fi putut ajunge niciodată la vârf, chiar şi dacă şi-ar fi dorit.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii