Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Când vrei să studiezi în străinătate trebuie să faci, într-adevăr, câteva sacrificii"

"Am ales Verona pentru a-mi continua studiile şi pot spune că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată"

- Cum te simţi după aproape doi ani de studiu în străinătate?

- Nu pot spune cu exactitate în ce măsură m-au schimbat aceşti ani, deoarece schimbările sunt observate cu uşurinţă de alţii şi mai puţin de către tine. Ceea ce, însă, pot afirma cu încredere este că am devenit o persoană mai puternică, cu mai multă încredere în propriile forţe decât aveam atunci când eram acasă. Contactul direct cu o altă cultură nu este atât de uşor la început, dar tocmai de aceea este bogat în lecţii. Faptul că reuşeşti să te descurci într-un context total necunoscut este, în opinia mea, fructul acestor lecţii care te maturizează şi îţi demonstrează că «ceea ce nu ucide, te întăreşte».
- De ce ai ales Verona pentru a-ţi continua studiile?

- Am ales Verona, în primul rând pentru că vroiam să studiez ceva mai diferit. Nu doream să urmez clasicele cursuri de Limbi Străine cu finalitate didactico-pedagogică ori traduceri. Cursul pe care îl urmez în Verona este adresat comerţului internaţional. În România nu există un curs care să îmbine materii umanistice cu cele economice, mult mai puţin cu cele de drept, doar cursuri economice în limba engleză. În al doilea rând, ador provocările. Ştiam că nu va fi uşor să înveţi într-o limbă străină, pe care nu ai studiat-o în precedent în adevăratul sens al cuvântului şi într-un oraş pe care nu l-ai vizitat niciodată. De aceea am ales Verona pentru a-mi continua studiile şi pot spune că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată.
- Care ar fi diferenţele dintre învăţământul universitar românesc şi cel străin?
- Nu aş putea face o comparaţie reală dintre învăţământul universitar românesc şi cel italian, pentru simplul fapt că singurul contact pe care îl am cu învăţământul universitar românesc sunt prietenii din liceu care au rămas în România. Nu am un contact direct, iar ceea ce aş putea spune ar fi doar o viziune distorsionată din cauza aceasta. Totuşi, pot spune că, din ceea ce am observat, între învăţământul românesc şi cel italian nu prea sunt diferenţe la nivel universitar, iar în ceea ce priveşte gimnaziul şi liceul, acestea cred că sunt în favoarea noastră, a românilor.
- Diplomele pe care le-ai obţinut aici, în România, au vreo importanţă pentru străini?
- Dacă vorbim despre diplomele de olimpiade sau cele ale concursurilor din cadrul liceelor, cu siguranţă nu au absolut nicio valoare pentru străini. Nu se uită la aşa ceva. În schimb, dacă vorbim despre certificatele internaţionale ALTE (certificate de competenţe lingvistice), ei rămân plăcut surprinşi să vadă că marea majoritate a elevilor români de liceu au deja CAE-ul ori ZDfB-ul (certificat Goethe). Găseşti foarte rar, cel puţin în Italia, elevi de liceu cu aceste diplome/certificate şi având în vedere că sunt recunoscute internaţional este evident că sunt importante pentru ei.

"Este surprinzător să vezi cum examenele de la facultate leagă prietenii cu o uşurinţă uluitoare "

- Cum ai caracteriza relaţia ta cu profesorii şi colegii de la universitate? E diferită de cea pe care o aveai cu profesorii şi colegii din România?
- În Italia, relaţia student-profesor este strict profesională şi drept consecinţă rece. Nu spun că profesorii de aici nu ar fi disponibili. Din contră, sunt încântaţi să răspundă oricărui tip de întrebare legată de cursul predat. Este mai diferită de relaţia pe care o aveam cu profesorii din România, ceea ce este normal, având în vedere că eram în liceu şi eram mai legaţi afectiv de profesori. În ceea ce îi priveşte pe colegi, pot spune că am legat prietenii solide atât în România, cât şi aici. Avem universitatea în comun şi examenele ce ne apropie. Este surprinzător să vezi cum examenele de la facultate leagă prietenii cu o uşurinţă uluitoare. Dar, cum am mai spus, probabil aşa e şi în România. Nu pot spune cu exactitate că aceasta ar fi o diferenţă.
- Diferă modul acestora de predare?
- Nu diferă foarte mult. Sunt utilizate aceleaşi metode de predare ca şi în România, evident cu câteva excepţii. Nu cred că vreun profesor de limba engleză ar veni cu chitara în sala de curs şi ar pune elevii să cânte "The Boxer" interpretată de Simon and Garfunkel, doar pentru a vedea asimilările fonetice. În rest, ceilalţi profesori urmează acelaşi metode pe care le-am văzut şi la noi în liceu. Repet, nu aş putea face o comparaţie corectă cu învăţământul universitar.
- Ai legat prietenii cu studenţi din alte ţări? Ce te-a impresionat cel mai mult la cultura acestora?
- Marea majoritate a prietenilor mei sunt italieni, dar am cunoscut şi studenţi englezi şi mexicani. M-a impresionat extrem de plăcut generozitatea englezilor, iar mexicanii au un simţ patriotic ce se distinge de cel al altor culturi. Când vorbeau despre Mexic şi despre istoria lor, aveau un zâmbet ce puţini îl au când vorbesc despre patria lor. Iar din cuvintele lor, am avea cu toţii ceva de învăţat. Ei iubesc Mexicul cu bune şi rele. Noi, românii, încă mai trebuie să învăţam să o facem cu ţara noastră, ca şi italienii de alfel.
- Care ar fi diferenţele dintre mentalitea românilor şi cea a italienilor?
- Mentalitatea ţine foarte mult de contextul socio-politic şi cultural. Italia, cum a avut foarte puţin parte de un regim totalitar, în timpul lui Mussolini, în mod evident are de a face cu o mentalitate pe cât de deschisă în anumite privinţe, cu atât mai închisă când vine vorba de străini. Noi am fost obişnuiţi să primim străini cu braţele deschise şi să îi acceptăm cu uşurinţă, pe când italienii mai au încă de asimilat ideea unei societăţi globalizate, în care nu mai suntem cetăţeni ai unui singur stat, ci "cetăţeni ai lumii".

" Dar, cu siguranţă, dorul de casă revine din când în când"

- Ce anume face deosebit stilul de viaţă străin de cel românesc ?
- Totul. Faptul că se observă curăţenia imediat ce ieşi din România, că eşti altfel servit când ieşi în oraş, că ai o altă primire, iar acestea sunt doar câteva dintre aspectele ce fac stilul de viaţă "de afară", deosebit faţă de cel românesc.
- Cum ţi se pare Verona şi cultura ei? Ce te atrage atât de mult la acest oraş, încât a devenit o obişnuinţă să-l vizitezi?
- Shakespeare spunea în "Romeo and Juliet" că "there is no world without Verona walls, but purgatory, torture, hell itself". Verona este un mix interesant de artă, economie puternică, linişte şi romantism, iar pe mine mă atrage tocmai acest melanj destul de rar întâlnit. Aerul magic al Veronei, descris în binecunoscuta tragedie, învăluie într-adevăr oraşul şi asta îl face foarte atractiv, dovadă stând miile de turişti ce vin să îl viziteze tot timpul anului. Dar Verona nu atrage doar din cauza legendei. Cine stă aici poate vedea legăturile economice puternice cu diferitele state ale lumii, să menţionez numai Vinitaly, care de obicei se ţine în Verona, a avut o intervenţie recentă şi în New York, iar Fiera di Verona este unul din principalele puncte de prezentare a diferitelor produse industriale. Aceste lucruri îl fac un oraş interesant, pentru că este neaşteptat să vezi o economie consolidată într-un oraş cunoscut, parţial, doar pentru un mit.
- Ce alte locuri interesante ai descoperit in Verona?
- Cele mai interesante locuri din Verona sunt "Piazza delle Erbe", "Piazza Bra" - cu faimoasa Arenă, lăcaşul multor spectacole, de operă şi nu numai, cât şi Podul "del Castel Vecchio". Nu voi uita să menţionez şi Podul "Pietra". Acestea sunt locurile mele preferate când vreau să ies. Cu siguranţă mi-ar plăcea să reuşesc să văd şi Castelul "San Pietro" şi Teatrul Roman.
- Cât de greu ţi-a fost să te acomodezi stilului de viaţă de acolo?
- Nu prea greu, deoarece sunt un spirit adaptabil. Mă obişnuiesc repede cu schimbările. E greu până începi să cunoşti persoanele cu care ai de-a face, după aceea totul este mai uşor. Dar, cu siguranţă, dorul de casă din când în când revine.
- De ce ţi-a fost cel mai greu să te desparţi din România? Care ar fi sacrificiile pe care cineva trebuie să le suporte pentru a studia în străinătate?
- Mi-a fost greu să mă despart de rudele rămase în ţară şi de prietenii pe care îi aveam şi sunt bucuroasă să spun că încă îi mai am. Când vrei să studiezi în străinătate trebuie să faci, într-adevăr, câteva sacrificii, cel mai greu fiind acela de a vedea rar persoanele dragi. Ca şi student, chiar dacă munceşti, nu îţi poţi permite să vii des acasă. Un alt sacrificiu este acela economic. Dacă nu munceşti sau dacă părinţii nu te pot ajuta să te întreţii este aproape imposibil să studiezi în străinătate, costurile fiind mai ridicate decât în România.
- Te-ai întoarce în România după terminarea facultăţii?
- Sinceră să fiu, nu ştiu dacă m-aş întoarce în România. Poate că da, dacă mi s-ar prezenta şansa unui loc de muncă convenabil.
- Care ar fi sfatul pe care l-ai da viitorilor studenţi?
- Sfatul meu pentru viitorii studenţi este să cântărească bine alegerea pe care o fac, atât în ceea ce priveşte facultatea în sine, cât şi locaţia ei. Este o alegere fundamentală pentru viitor şi este important să facă ceea le place, deoarece au cel puţin trei ani de universitate în faţă şi o viaţă întreagă în câmpul muncii. La fel de important este să îşi poată permite din punct de vedere economic să facă ceea ce le place.




Categorie articol: 

Comentarii