Mergi la conţinutul principal

Câine «rătăcit» pe acoperişul unei clădiri de pe Str. Mihai Eminescu, salvat de pompieri după două zile

Solicitaţi, în după-amiază zilei de dumincă, 17 aprilie, să intervină pentru salvarea unui câine care stătea, potrivit unor locatari din zonă, de circa două zile pe acoperişul unei clădiri de pe Str. Mihai Eminescu, pompierii brăileni au reuşit cu greu să îşi ducă la bun sfârşit misiunea. Echipajul a sosit la faţa locului cu o autoscară, reuşindu-se, astfel, fără probleme să se acceadă pe acoperişul clădirii cu un etaj, însă acolo sus lucrurile au decurs destul de periculos pentru pompierul care a urcat pentru a captura câinele. Înarmat cu un laţ, acesta a reuşit să îl prindă, dar animalul, pe cât de înfometat pe atât de speriat de experienţa prin care trecea, s-a zbătut şi a reuşit să scape. Agitat peste măsură, câinele a început să fugă pe acoperiş, lăsându-le pompierilor prea puţin spaţiu de manevră. Aceştia au reuşit, totuşi, să îl captureze şi să îl coboare în siguranţă de pe acoperiş, eliberându-l pe Str. Mihai Eminescu. Apelul la 112 a fost făcut de o femeie care locuieşte într-un apartament situat vizavi de fostul hotel.
Cum a ajuns câinele acolo este un mister şi nu prea. Clădirea în cauză este lipită de fostul hotel "Pescăruş" care, după cum se ştie, zace în ruină de ani de zile. Cel mai probabil, câinele a urcat pe scările interioare ale fostului hotel şi a trecut, printr-o spărtură din perete, pe acoperişul învecinat, apoi nu a mai găsit calea de întors pentru a coborî.
După cum v-am mai informat, în momentul de faţă se ştie cu exactitate cine este proprietarul fostului hotel, şi anume firma "Crown Business & Industrial Group", care a câştigat, în urmă cu câteva luni, procesul care s-a derulat timp de mai bine de 15 ani pentru obţinerea acestei clădiri. Cu toate acestea, imobilul este lăsat în continuare în paragină, la cheremul oamenilor străzii şi, iată, a câinilor, până acum proprietarul nedând niciun semn că ar intenţiona să înceapă lucrările de reabilitare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro