Mergi la conţinutul principal

Câți bani poți face din muzică? O jumătate de miliard de euro

Fostul membru al formației Beatles, Paul McCartney este cel mai bogat muzician din Marea Britanie, deținând, împreună cu soția sa, Nancy Shevell, 730 de milioane de lire (aproximativ un miliard de euro), potrivit unui clasament referitor la personalități din lumea artei elaborat anual de "The Sunday Times", preluat de Agerpres.
Veteranul artist, care continuă să compună și să efectueze turnee la cei 72 de ani ai săi, este urmat în acest top 40 de compozitorul și producătorul de spectacole muzicale Andrew Lloyd-Webber, cu un patrimoniu de 650 de milioane de lire (910 de milioane de euro) și de grupul irlandez U2, ai cărui membri au, în total, 431 de milioane de lire (603 milioane de euro).
Interpretul Elton John, ocupă locul al patrulea cu o avere de 270 de milioane de lire (378 de milioane de euro), în care nu sunt incluse conturile bancare la care nu au avut acces jurnaliștii care au efectuat clasamentul.
Solistul formației Rolling Stones, Mick Jagger, se află pe poziția a cincea, cu 225 de milioane de lire (315 milioane de euro), lista continuând cu Keith Richards, dansatorul irlandez Michael Flatley, un alt ex-beatle, Ringo Starr, Sting și, pe locul zece, Roger Waters de la Pink Floyd.
Lista celor mai bogați muzicieni cu vârste sub 30 de ani din Regatul Unit, care cuprinde 20 de nume, este condusă de Adele, cu o avrere de 50 milioane de lire (70 de milioane de euro), locul secund de pe «podium» fiind ocupat de membrii formației One Direction, care dețin fiecare câte 25 milioane de lire (35 de milioane de euro).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro