Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Business. La tejghea

Dau click pe "send message" si astept. Dupa cit de mult dureaza trimiterea, realizez ca se intimpla ceva cu internetul. Ma reped sa salvez textul mesajului la care am scris timp de mai bine de zece minute. Din pacate, pina sa selectez si sa copiez, primesc un mesaj de eroare. Ma intorc, din reflex, catre coltul camerei unde se afla modemul si constat ca internetul a cazut. Din nou. A patra oara in dimineata asta. Cu el, bineinteles ca nu mai am nici telefon si nici televizor.
De patru zile, de cind am revenit in Braila, nu imi pot stapini revolta la calitatea serviciilor din oras. Internetul e numai un exemplu. Cind ti-e lumea mai draga, provider-ul de internet e cazut. Daca incerci sa ii suni, esti tratat cu indiferenta. Ca si consumator al serviciilor lor, nu ai ce sa faci. Nu iti convine, spun ei, cauta-ti pe altii mai buni. Si in spatele unui asemenea raspuns se ascunde de obicei sardonicul: "Oricum nu sint altii!"
Situatia nu e diferita la magazine. Maniera in care sint dispuse, cu o tejghea in spatele careia stau vinzatorii, te pune pe tine, cumparatorul, in pozitia umila de a "cere" ajutorul celui din spatele tejghelei, care de cele mai multe ori are o atitudine vadit plictisita. Banuiesc ca din cauza asta, prin economiile de piata mai avansate, tejgheaua a fost eliminata cu totul si a fost inlocuita de rafturi printre care vinzatorii se plimba constant si asteapta sa le pui intrebari sau sa te ajute in orice fel pot. In felul acesta, client si negutator sint pe picior de egalitate.
Am intilnit, prin peregrinarile mele prin oras si vinzatori politicosi si fara atitudini condescendente, dar pina si aceia te trateaza cu o usoara atitudine superioara. Nu sint serviabili si doritori de a ajuta, ci mai degraba iritati ca ii deranjezi.
Oferta redusa dintr-un oras ca al nostru, situatie care se regaseste in varii domenii de activitate, incepind de la hoteluri, restaurante, baruri si terase si pina la magazine si boutique-uri (pe care le inteleg aici nu in sensul bastardizat de dupa Decembrie 1989, ci in cel original frantuzesc, de mic magazin de moda si haine) le da posibilitatea proprietarilor, administratorilor, vinzatorilor si ospatarilor sa te trateze de sus si sa elimine una dintre etapele de baza ale incheierii unei afaceri: negocierea.
Atitudinea in cauza o recunoastem cu totii. Ni-l amintim pe ospatarul arogant de acum douazeci de ani care nu dadea doi bani pe tine si se facea ca nu te vede vreo jumatate de ora inainte de a se apropia de masa ta, dupa care reusea sa intirzie cu mincarea pina cind ti-o aducea rece. Ne amintim puterea si prestigiul enorm de care se bucura vinzatorul de la alimentara, stapinul absolut a ceea ce se "aducea", impartitorul partinitor al carnii, oualor si ciocolatei. Numiti-ma naiv, dar eu unul nu ma asteptam sa le mai gasesc in Braila anului de gratie 2007. In fond si la urma urmei, mic sau mare, salariul acestor oameni il platim noi, consumatorii. Daca noi nu intram in stabilimentele lor, afacerea cu pricina da faliment, iar ei nu au din ce trai. Si atunci nu meritam, oare, sa fim tratati cu respect? Sa ni se spuna "buna ziua" cind pasim in magazin, restaurant sau hotel? Sa ni se spuna "multumesc" cind platim la casa si nu sa ni se raspunda "cu placere" la "multumesc"-ul nostru, de parca el/ea, din spatele tejghelei atotputernice, ne-a facut vreun serviciu si nu viceversa? Sau poate ca nu stiu eu despre ce vorbesc...




Categorie articol: 

Comentarii