Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Bronz european pentru CSM Braila

La finalul editiei din acest an a Campionatelor Europene de kaiac canoe, care s-au derulat in Serbia, CSM-ul brailean si-a mai adaugat in palmares o medalie de bronz. Titulara a lotului national, Rodica Sterpu, impreuna cu alte trei coechipiere de la lot s-a clasat pe locul al treilea la kaiac 4 pe distanta de 500 de metri.
Cu toate ca figura ca titular in lotul masculin al Romaniei pentru aceeasi competitie continentala, Alin Rusen nu a mai ajuns in Serbia pentru ca parintii lui s-au decis sa plece in Italia si firesc el a trebuit sa-i urmeze.
"Medalia obtinuta de Rodica Sterpu era una scontata deoarece stiam ca atit sportiva noastra cit si celelalte titulare ale kaiacului 4 erau intr-o forma deosebita. Marea noastra dezamagire a fost ca nu a concurat si Alin Rusen de la care asteptam medalia de aur. Noi ii vom tine in continuare pumnii si speram ca va continua sa faca performanta. De altfel atit CSM-ul, cit si federatia de specialitate din Romania au trimis catre federatia italiana palmaresul acestui sportiv", a declarat Tinca Amza, directoarea CSM-ului.
In alta ordine de idei, astazi dupa-amiaza trei atleti de la aceeasi grupare sportiva, Anamaria Ionita, Paraschiv Eftimie si Ionut Vlaicu, impreuna cu profesoara Irina Roata vor fi tot in Serbia pentru a participa la Balcaniada de atletism, competitie care se va desfasura vineri si simbata. Anamaria Ionita va concura in patru probe, 200 si 400 m plat, si in stafetele 4x100 si 4x400 m plat, Paraschiv Eftimie la 110 m garduri si la stafeta 4x100 m plat, la aceasta din urma printre titulari numarindu-se si Ionut Vlaicu.




Categorie articol: 

Comentarii