Mergi la conţinutul principal

Britanicii se uită mai mult la Wikipedia decât în mass-media

Jimmy Wales, cofondator al Wikipedia, şi-a exprimat satisfacţia faţă de un sondaj potrivit căruia britanicii au mai multă încredere în enciclopedia online scrisă de voluntari decât în presă, informează Agerpres. „Britanicii au mult mai multă încredere în Wikipedia decât în mass-media. Este un lucru pe care am reuşit să-l facem", a declarat el, cu prilejul ceremoniei de închidere a „Wikimania", conferinţa internaţională anuală a Fundaţiei Wikimedia.
Omul de afaceri american s-a referit la un sondaj realizat pe un eşantion de 2.000 de persoane publicat sâmbătă de institutul YouGov. Conform acestuia, 64% dintre cei intervievaţi au încredere în veridicitatea celor scrise de autorii Wikipedia. Cifra scade la 61% în ce-i priveşte pe jurnaliştii de la BBC, la 45% pentru ziarele de informare precum Times sau Guardian şi la 13% pentru tabloide cum ar fi The Sun.
„Marea Britanie are o presă foarte variată şi o tradiţie puternică. Faptul că devansăm un post precum BBC, cu o reputaţie excelentă, este deosebit de interesant. Este chiar un pic înfricoşător", a susţinut Jimmy Wales. „Nu mă voi odihni până când nu ne vom bucura din partea publicului de o încredere mai mare decât cea acordată pentru Enyclopaedia Britannica", a promis el.
Sondajul YouGov de sâmbătă arată că Wikipedia este mereu devansată în termeni de fiabilitate de Enyclopaedia Britannica, în care au încredere 83% dintre britanici.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro