Mergi la conţinutul principal

Brendan Fraser va filma în România pentru "William Tell 3D"


Potrivit site-ului deadline.com, filmul va fi regizat de Eric Brevig, care îl înlocuieşte astfel pe Nick Hurran. Brevig a mai lucrat cu Frazer pentru filmul "Călătorie spre centrul Pământului", lansat în 2008. De asemenea, Brevig semnează şi regia filmului de animaţie "Ursul Yogi/ Yogi Bear", care a beneficiat, printre altele, de vocea lui Justin Timberlake.
Lungmetrajul în 3D "William Tell" va fi filmat în studiourile Castel Film, dar şi în Elveţia.
Bugetul total al producţiei se ridică la 27 de milioane de dolari.
Wilhelm Tell este unul dintre simbolurile Elveţiei. Potrivit legendelor populare, Wilhelm Tell a trăit între secolele 13 şi 14, într-un sat din cantonul Uri, şi a luptat împotriva autorităţii Habsburgilor, care conduceau atunci cantonul. Wilhelm Tell a fost forţat să tragă cu săgeata într-un măr aşezat pe capul fiului său, a fost arestat pentru că a atentat la viaţa guvernatorului cantonului Uri, a scăpat din închisoare şi, în final, l-a ucis pe guvernator, într-o ambuscadă. Potrivit legendei, faptele sale de vitejie i-au convins pe oameni să se revolte împotriva dominaţiei Habsburgilor. Deşi nu există dovezi clare că ar fi existat cu adevărat, Wilhelm Tell a devenit celebru datorită piesei scrise de Friedrich von Schiller.
Brendan Fraser a jucat în filme precum cele din seria "Mumia" (1999), "Poveşti din LA/ Crash" (2004), "Călătorie spre centrul Pământului" (2008). În 2006, Fraser şi colegii săi din distribuţia filmului "Crash" au primit premiul Critics' Choice la gala Broadcast Film Critics Association Awards, dar şi premiul pentru interpretare la gala Screen Actors Guild Awards.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro