Mergi la conţinutul principal

"Brateş Experience" - premieră absolută pentru zona Brăila-Galaţi

Vineri, 17 iunie, Stadionul "Portul Roşu" din Galaţi a fost gazda primei ediţii a festivalului "Brateş Experience". Reunind unele dintre cele mai cunoscute formaţii româneşti ale momentului, "Brateş Experience" a reprezentat primul festival de alternative (şi nu numai) organizat în această zonă a ţării. Line-up-ul a fost următorul: Vama, Compact, Viţa de Vie, Timpuri Noi, 789 Art, Addiction şi The Monojacks.
Evenimentul a debutat la ora 16.00 şi primul lucru vizibil a fost ora total nepotrivită de începere. Motivul l-a constituit lipsa unei autorizaţii din partea Primăriei, care să permită derularea pe timpul nopţii a unui asemenea festival în datele lui tradiţionale. Credem că se merită a fi amintit că asemenea evenimente muzicale, care par cu totul stranii pentru zona Brăila-Galaţi, se organizează în zona de Vest a ţării şi în Capitală de mai bine de câteva decenii, făcând efectiv parte din aşa-zisa civilizaţie urbană.
20festiv2 Master class Viţa de Vie Primii care au urcat pe scena "Brateş Experience" au fost cei de la Compact. Fără niciun dubiu, pot fi consideraţi adevăraţi "monştri sacri" ai rock-ului românesc şi unii dintre principalii iniţiatori ai New Wave-ului autohton. Piese precum "Fata din vis" au fost interpretate cu profesionalism şi expresivitate deosebite, dând sentimentul că "bucăţile" de rezistenţă ale trupei Compact rămân nemuritoare, prinzând în plasa lor fermecătoare atât generaţiile vechi, care au crescut pe această muzică, cât şi generaţiile noi. Cu privire la ultimul aspect, s-au putut observa tineri de 15-20 de ani cântând, pur şi simplu, odată cu "bătrânii" rockeri.
"789 Art" este o trupă gălăţeană, binecunoscută în Brăila, prin vocalul ei ştiut sub numele de Hippy, alias Florin Chiriac. Avem de-a face cu o voce excelentă, antrenată în registrul Tom Yorke şi formată pe direcţia rock-ului de şcoală românească, cu vizibile accente preluate din sound-ul celor de la Partizan. Piese precum "Luna" indică şi inserţia unor pasaje psihedelice de maniera celor de la Yes. Chitaristul, bassistul şi toboşarul se duc în mod ideal pe vocea lui Florin Chiriac. Mai departe, vom trăi şi vom vedea...
Addiction, încă aflaţi la vârsta fragedă a formării, au devenit obişnuiţi ai scenelor de profil, brăilenii reuşind să concerteze alături de trupe mari care nu mai necesită nicio prezentare. Formula mărită, cu clăparul Răzvan Popa, arată o nouă direcţie de dezvoltare, în sensul conceperii unui sound progressive, cu intarsii hard&heavy. Ireproşabili, sub aspect tehnic, tinerii de la Addiction - Andrei Văsii (voce), Silviu Paraschiv (chitară solo), Alex Muşat (tobe), Bogdan Iftode (bass) şi Răzvan Popa (clape) - par a fi în căutarea unei expresivităţi care să-i individualizeze pe scena rock-ului românesc de ultimă oră.
Pentru cunoscătorii rock-ului britanic contemporan, în special în zona indie, compoziţiile celor de la The Monojacks taie respiraţia şi dau ameţeli. Vocea lui Doru Trascău, ex-AB 4, pliată pe codul vocal caracteristic celor de la Placebo, reprezintă o revelaţie absolută în cadrul, destul de strâmtorat, al timbrelor vocale româneşti. Cu alte cuvinte, dicţiune 100%, tehnică debordantă, expresivitate maximă! Toate acestea perfect încadrate de un toboşar excepţional (Dorian Cazacu), un chitarist bocnă de armonie, cu simţuri fenomenale (Florin Vasile) şi un bassist de nota 11 (Hasan Nabulsi). The Monojacks ar putea cânta oricând pe orice scenă a lumii! Nu le urăm decât atât: British forever!
20festiv3 Timpuri Noi, viziune în stare pură Timpuri Noi - crash&bang! E greu să vorbeşti despre Timpuri Noi, e vorba de spectacol apoteotic! Credem că discutăm despre ceva mai mult decât profesionalism. Adică? Viziune în stare pură şi continuă!
Viţa de vie, cu toate că nu mai e o noutate, a dovedit puterea de seducţie a unor piese îndelung cântate şi ascultate.
Vama rămâne în siajul trecutelor succese, fiind recognoscibilă în datele ei vechi. Oarecum depersonalizată, trupa dă totuşi măsura unor profesionişti care, în cele din urmă, se pot reinventa.
"Brateş Experience" a fost posibil graţie eforturilor depuse de Bogdan Negru şi Silviu Bacalum, de la Magic Production.
Cum îi dorim viaţă lungă festivalului "Brateş Experience", la fel le dorim şi celor doi, precum şi sponsorilor şi partenerilor media care s-au implicat într-un proiect de o asemenea anvergură. Şi sperăm ca peste un an-doi să putem vorbi de un excelent festival rock care să adune, în mod natural, brăileni şi gălăţeni eliberaţi de morbul rivalităţii şi al concurenţei prost înţelese.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro