Mergi la conţinutul principal

Brailei îi stă bine în albastru

Pro şi contra dezbaterii între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, asta agită spiritele pe reţelele de socializare! În ceea ce mă priveşte, după ce am citit editorialul colegului Mircea Doagă cu argumente de netăgăduit, după ce am văzut şi opinia lui Cristian Tudor Popescu, urmată aproape instantaneu de convocarea la sediul PNL Bucureşti a unei conferinţe de presă pe parcursul căreia timp de peste o oră, miercuri seara, ziarişti de la 16 instituţii l-au întrebat vrute şi nevrute pe actualul preşedinte, chiar nu mai am nimic de adăugat pe această temă. Vreau, în schimb, să-mi exprim bucuria că Brăila a păşit pe un drum nou! Este drumul pe care nu ghiorţăitul maţelor, şpriţul din pahar şi buzunarul cât mai plin, indiferent ce se-ntâmplă cu vecinul sau vecina, cu copiii, cu tinerii, cu bătrânii fără aparţinători, cu spitalele, cu educaţia, fac legea când vine vorba de pus ştampila. Brăila nu este vreun oraş sau judeţ  - deşi ar putea fi, pentru că are muuuulte avantaje – de talia Clujului, sau Iaşiului unde sectorul privat, îndeosebi cel al înaltei tehnologii, se întăreşte de la an la an, oferind oportunităţi, salarii substanţiale, într-un cuvânt mult dorita libertate materială. Nu. În Brăila, cel mai mare angajator rămâne Spitalul Judeţean, în Brăila sectorul bugetar este bine reprezentat după cum şi clasa pensionarilor este reprezentativă. În rest, cu mici excepţii, avem sistemul privat unde salariul minim pe economie este baza. În aceste condiţii, era de aşteptat ca brăilenii prezenţi la urne să voteze cu două mâini PSD, mai ales că Guvernul Dăncilă, înainte de a fi demis prin moţiune de cenzură, a cutremurat deopotrivă clasa angajaţilor, dar şi a angajatorilor din sectorul privat, promiţând creşteri substanţiale ale salariului minim pe economie. Nu voi intra în amănunte, dar nu-ţi trebuie prea multă minte ca să pricepi că NU suntem în comunism, iar creşterea salarizării trebuie să fie în concordanţă cu productivitatea muncii, altminteri va conduce la falimente, disponibilizări de personal sau creşteri de preţuri. În fine, revenind la rezultatele din primul tur, teoretic, şi în turul 2 iese tot Iohannis pe primul loc în Brăila. Mai exact, am făcut socoteala cam aşa: scorul PNL plus scorul lui Dan Barna, plus cel al lui Theodor Paleologu, Viorel Cataramă şi Kelemen Hunor se învârte în jurul a 62.374 de voturi de dreapta, care, logic, ar merge spre Iohannis. Făcând o socoteală similară, scorul PSD, plus cel obţinut de Mircea Diaconu şi Cătălin Ivan ating cifra de 56.183 voturi de stânga.  Sigur, mai sunt şi alţi candidaţi – de exemplu sinistrul Alexandru Cumpănaşu, care a adunat la Brăila 2.419 voturi, mult mai multe decât Cătălin Ivan, ceea ce este de-a dreptul macabru - inşi ce ar putea să-şi îndemne “fanii” - în funcţie de ce primesc la schimb – spre Viorica Dăncilă, dar totuşi. Oricum ar fi, brăilenii care au votat cum NICIODATĂ în ultimii 30 de ani nu s-a întâmplat la Brăila, la prezidenţiale sau la generale, ar fi bine să priceapă că a fost o victorie de etapă, iar bătălia finală pentru onoarea Brăilei se dă în turul 2. De ce vorbesc despre onoarea Brăilei? Păi, oraşul nostru - şi ziarul Obiectiv a făcut publice o serie de informaţii extraordinare, acoperite de uitare - are o istorie care ne aşează, conform tradiţiei, într-o zonă în care creativitatea, munca, civilizaţia, antreprenoriatul, mecenatul erau atributele majorităţii brăilenilor. Adevăraţii brăileni, nu cei care astăzi stau cu mâna-ntinsă, sparg seminţe şi ocupă cele mai faine străzi din Centrul Istoric!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro