Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Braila a gazduit, din nou, Concursul National de Fizica "Evrika!"

In perioada 02 - 04 noiembrie, s-a desfasurat la Braila, Concursul National de Fizica “Evrika!”, concurs ce a adunat 174 de participanti, elevi din clasele a VII-a pina la a XII-a. Concursul are ca scop stimularea, incurajarea, cit si sustinerea elevilor care au dovedit aptitudini pentru studiul fizicii, dar si inalte performante. Vineri seara a avut loc deschiderea oficiala a concursului, eveniment ce a fost gazduit de Scoala cu cls. I - VIII Al. I. Cuza. La manifestare au fost prezenti: Lucica Visalon, inspector scolar adjunct, Constantin Traistaru, inspector general in MEC, prof. Sandu Mihail si prof. univ. dr. Florea Uliu.
Cum nici un eveniment nu e lipsit de mici probleme, nici acesta nu a facut rabat. Cu toate ca deschiderea ar fi trebuit sa inceapa la ora 17:30, oficialii au ajuns in sala de festivitati a scolii cu aproximativ 45 de minunte mai tirziu. Din aceste considerente, in semn de protest pentru intirziere, elevii nu au mai contenit cu aplauzele, punindu-le rabdarea la incercare reprezentantilor concursului. Asadar, a fost un moment penibil pentru oficiali, dar in acelasi timp amuzant. In cele din urma, Constantin Traistaru a explicat elevilor ca vina pentru intirziere ii apartine, insa, tinerii au continuat seria aplauzelor. Simbata, la ora 10:00, elevii au sustinut proba scrisa ce s-a desfasurat pe parcursul a trei ore.
Ieri, in sala mare a Prefecturii, au fost premiati cei mai buni dintre cei mai buni. Printre cei prezenti la eveniment s-au numarat si prefectul Mihaela Marcu, Lilliana Tudoran, inspector scolar general si viceprimarul Daniela Vasioiu. Braila a cistigat 4 mentiuni, doua la gimnaziu si doua la liceu. Brailenii s-au remarcat la acest concurs prin: Cracan Mihaita si Nicolae Corina, cls. IX-a, Colegiul National Nicolae Balcescu, Racoreanu Mihai, cls. a VIII-a, Colegiul National Gh. M. Murgoci si Chesunaru Petruta, cls. a VII-a, Sc "Mihai Eminescu", cea din urma primind si o diploma pentru cel mai tinar participant al concursului.




Categorie articol: 

Comentarii