Mergi la conţinutul principal

Brăilenii vor să iasă şi în această seară în stradă să protesteze. Atenţie la diversionişti!

Protestele vor continua la Brăila şi în această seară, la ora 19.00, pe platoul din Piaţa Independenţei. Va fi cea de-a patra zi în care brăilenii ies în stradă. Deja mai mulţi utilizatori ai reţelei de socializare Facebook au creat mai multe grupuri, unde vorbesc despre manifestaţia din această seară. Nu renunţă la ideea de a „reseta sistemul". Studenţii au anunţat că se vor alătura oamenilor din stradă, că nu vor mai fi indiferenţi, iar mişcarea lor are loc la nivel naţional.

Atenţie însă la diversionişti!

Aseară, pe străzile municipiului au protestat peste 500 de tineri, însă, printre ei s-a infiltrat şi un grup de huligani, cu cagule şi fulare pe faţă, inspirând violenţă. Probabil acesta a fost şi motivul pentru care brăilenii au fost reţinuţi în a se alătura grupului de protestatari, aşa cum s-a întâmplat cu o seară înainte.
Tinerii care au reuşit să organizeze miercuri o mişcare cu adevărat emoţionantă, mergând la spital şi mulţumind medicilor, apoi îngenunchind în faţa părinţilor lui Andrei, brăileanul mort în clubul „Colectiv" au fost prezenţi şi aseară, însă nu au mai fost în fruntea grupului de protestatari. S-au lăsat conduşi de câţiva adolescenţi, mult mai vocali, care au reuşit să creeze o atmosferă nu tocmai adecvată unei manifestări de comemorare şi de mulţumire pompierilor, aşa cum s-a dorit. Cei din urmă erau ca o butelie sub presiune, aşteptând scânteia care s-o aprindă. Unii dintre ei chiar îşi făceau planuri pentru a provoca forţele de ordine să intervină, în speţă jandarmii şi poliţiştii ce însoţeau coloana, iar de aici să rezulte o luptă de stradă.
Potrivit unor surse, adolescenţii cu sămânţă de scandal se autointitulează suporteri ai echipei locale de fotbal, însă mulţi dintre ei au interdicţie de a intra pe stadioane. De altfel, „Dacia Unirea" Brăila nu are în mod oficial o galerie.
Un incident a avut loc spre finalul protestului de aseară, când un grup de 15-20 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, în frunte cu 2 adulţi, au început să scandeze în faţa Primăriei „Jos primarul". Un reporter „Obiectiv - Vocea Brăilei" a fost scuipat de unul dintre protestatari, în momentul în care i-a întrebat ce-şi doresc de fapt.
Pe internet circulă un flyer cu sfaturi pentru oamenii care vor să iasă în stradă. „Nu te lăsa manipulat!", „Fii paşnic, dar combativ" şi „Stai departe de «băieţii de galerie»" sunt câteva dintre acestea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro