Mergi la conţinutul principal

Brăilenii mai au la dispoziţie un singur loc de picnic amenajat oficial

Pentru tradiţionala ieşire la iarbă verde de pe 1 Mai, brăilenii vor avea la dispoziţie anul acesta un singur loc de picnic amenajat conform prevederilor legale, cu toalete ecologice, sursă de apă, tomberoane pentru depozitarea deşeurilor şi grătare pentru prepararea fripturilor. Este vorba despre spaţiul din spatele Lacului Sărat, locul preferat, de altfel, al amatorilor de picnic. Anul acesta, zona este mult mai uşor accesibilă decât în anii trecuţi deoarece Drumul Comunal 8, cel care face legătura între Şos. Buzăului şi Şos. Vizirului, a fost reabilitat ca la carte de Primăria Chiscani. "Pentru 1 Mai vom fi pregătiţi cu tot ce trebuie pentru amenajarea locului de picnic conform prevederilor legale", ne-a dat asigurări Dan Apostol, directorul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală din cadrul Primăriei Brăila.
Acesta a precizat că locul de picnic cunoscut brăilenilor sub denumirea "La berze", de lângă Vărsătura, nu mai poate fi amenajat deoarece accesul populaţiei nu mai este permis în acea zonă. "Am primit o adresă din partea Direcţiei Silvice, prin care suntem informaţi că acea porţiune de pădure a devenit rezervaţie naturală şi nu mai poate fi folosită pentru ieşiri la iarbă verde. În acest context, va trebui să găsim alt loc pe care să îl amenajăm. Purtăm discuţii în acest sens cu Direcţia Silvică, dar mai devreme de 15 mai nu cred că se va stabili ceva", ne-a declarat directorul Apostol.
Costică Vicol, directorul Direcţiei Silvice Brăila, ne-a explicat că acea porţiune de pădure folosită de brăileni ca loc de picnic a fost declarată rezervaţie naturală printr-un ordin emis de Ministerul Mediului, în noiembrie 2013. "Acolo, pe o suprafaţă de circa 5 hectare, se află mulţi copaci din specia frasin comun. Este o specie adaptată la sol sărăturat, de la care se va recolta sămânţă pentru puieţi ce urmează să fie plantaţi în zone ale judeţului unde sunt probleme cu sărăturarea solului, cum ar fi Olăneasca sau Măxineni. Din acest motiv se interzice organizarea locurilor de picnic în această nouă rezervaţie", a precizat directorul Vicol. Pentru ca accesul brăilenilor să fie blocat, Direcţia Silvică a făcut o brazdă de pământ peste care nu se poate trece cu autoturismele.
Brăilenilor nu le rămâne, oficial, decât un singur loc de picnic amenajat legal, cel din coada Lacului Sărat. Cei care nu vor mai prinde un spaţiu disponibil acolo, din cauza aglomeraţiei de 1 Mai, trebuie să ştie că, potrivit legii, dacă sunt prinşi făcând grătare în alte zone din Pădurea Stejaru, care nu sunt amenajate corespunzător, riscă amenzi usturătoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro