Mergi la conţinutul principal

Brăilenii iau cu asalt mijloacele de transport în comun, dar uită de mască

* joi, poliţiştii au acţionat în autobuze şi tramvaie pe linie Covid-19, unde au depistat 60 de persoane, dintre care 48 de pasageri și 12 șoferi, care nu au respectat măsurile de protecție

 

 

 

Oamenii se îngrămădesc în mijloacele de transport în comun, însă nu se mai gândesc la măsurile de protecţie şi uită să poarte masca. Numai în cursul zilei de joi, 60 de persoane au fost depistate cu masca purtată în mod necorespunzător, fără a se gândi la riscuri.

La data de 5 noiembrie, polițiștii brăileni, împreună cu polițiștii locali au acționat în mijloacele de transport public de persoane, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.

Cu această ocazie, au fost depistate 60 de persoane, dintre care 48 de pasageri și 12 șoferi, care nu au respectat măsurile de protecție privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 14.000 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro