Mergi la conţinutul principal

Brăilenii au pierdut la scor în Giuleşti

Rapid a câştigat la scor şi se menţine în fotoliul de lideră a seriei Est însă, la fel ca în meciul tur de la Brăila, a fost ajutată în mod evident de arbitrul de centru, de data aceasta "Moş Crăciun" pentru giuleşteni a fost centralul Florin Andrei. Nu este mai puţin adevărat că şi în acestă partidă formaţia de la Dunăre a avut trei jucători care au făcut figuraţie, mijlocaşul Robert Neagoe, Claudiu Ionescu şi portarul Comănescu. Ţinând cont că nici în acest meci noile achiziţii nu au confirmat, că Andrei Câmpeanu şi Necoară au fost indisponibili, CF Brăila nu putea emite pretenţii prea mari în faţa unei formaţii superioare valoric. 

După ce fosta glorie a giuleştenilor, Rică Răducanu, a dat lovitura de începere a partidei, ambele formaţii au început cu dezinvoltură meciul, însă prima ocazie s-a consemnat abia în minutul 13 şi a aparţinut brăilenilor. Iordache i-a pasat pe culoar lui Ndigwe, însă portarul Draghia a ieşit şi a reţinut mingea din faţa nigerianului. Rapidiştii au preluat iniţiativa şi au irosit la rândul lor două ocazii de a înscrie, la prima, cea din minutul 15, Comănescu a fost salvat de bară la şutul lui Martin şi tot acelaşi jucător al gazdelor a trimis mingea pe lângă poartă la faza următoare de atac. Ambele formaţii au beneficiat apoi de câte o lovitură liberă, însă Claudiu Ionescu şi Tibi Bălan nu au găsit spaţiul porţii. Pe contraatac, în minutul 29, brăilenii puteau da lovitura, Frunză a pătruns în careul advers, a şutat la poartă, însă Draghia a prins mingea în doi timpi. Rapidiştii au continuat să combine în jumătatea brăileană, iar în minutul 33 au obţinut un corner, Bălan a centrat în careu, Martin a prelungit mingea pe spate, iar Daniel Lung a şutat în vinclul porţii lui Comănescu. Martin (min. 38) a creat din nou panică în careul brăilean, însă Ivan, atent, a respins mingea din faţa porţii.
Cu două minute înainte de finalul primei reprize, arbitrul Florin Andrei le-a făcut primul cadou gazdelor. În acel minut Frunză l-a ţinut de tricou la marginea careului pe Martin, însă centralul a acordat în mod eronat penalty pentru Rapid, iar Doman a dus scorul la 2-0 în favoarea gazdelor.
La şase minute de la reluare, Florin Andrei le-a oferit rapidiştilor a doua bonificaţie. Martin a şutat spre poartă, Ignat a plonjat cu spatele şi mingea l-a atins în mână, aşa a pretins centralul, care a arătat din nou punctul cu var cu toate că fundaşul brăilean nu a avut niciun moment intenţia de a-şi crea avantaj la această fază. Emil Dică a marcat şi Rapid s-a distanţat la 3-0. În minutul 54, cel mai bun jucător al oaspeţilor în acest joc, Gicu Iordache, a pătruns în careul rapidiştilor pe partea stângă şi a redus din diferenţă. La faza imediat următoare CF Brăila ar fi putut înscrie cel de-al doilea gol şi să relanseze partida, însă Neagoe, în loc să şuteze la poartă, pentru că s-a aflat într-o poziţie foarte bună, a preferat o centrare la marginea careului de 6 metri pentru Ndigwe, care era flancat de doi adversari şi nigerianul nu a putut să ajungă la minge. În loc de 3-2 a fost 4-1, pentru că, pe contraatac, Martin a şutat de la 13 metri la colţul lung, fără speranţe pentru Comănescu. În minutul 63, portarul brăilean a făcut o gafă impardonabilă. Comănescu a încercat să-l dribleze în faţa porţii pe Ciolacu, însă rapidistul a fost mai iute şi a trimis mingea în poartă pentru 5-1. În minutul 71 după o fază confuză, mingea a ajuns la Ndigwe, acesta a marcat şi a stabilit scorul final al partidei, 5-2 pentru Rapid. Formaţia brăileană a pierdut şi a ajuns la un punct de zona retrogradării.
Rapid: Draghia - Coman (min. 57: Vasile), Iacob, Lung, I. Voicu - Dică (min. 57: Negru), Săndulescu - Martin, Bălan, Doman - Ciolacu (min. 70: Lukanovic).
CF Brăila: Comănescu - Petean, Ignat, Ivan, Frunză (min. 67: Dima), Roşu, Cl. Ionescu (min. 60: Cazan), Ochia (min. 78: Olenic), Neagoe, Iordache, Ndigwe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro