Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Brăileni răniți în accident rutier produs în județul Buzău

* o șoferiță brăileancă nu a adaptat viteza de mers, a derapat din cauza poleiului ce acoperea șoseaua și s-a izbit cu mașina de copacii de pe marginea drumului * atât ea, cât și doi pasageri minori au ajuns la spital

 

 

O brăileancă în vârstă de 43 ani din Brăila a intrat cu mașina în doi copaci, din cauză că a apăsat prea tare pedala de accelerație, în condițiile în care șoseaua era acoperită cu polei. Accidentul rutier s-a produs în această dimineață, în județul Buzău, pe DN 2B, mai exact în zona localității Cilibia, iar polițiștii buzoieni s-au ocupat de cercetarea la fața locului. În mașină se mai aflau doi minori, în vârstă de 16 ani și, respectiv, 17 ani, tot din Brăila, scrie Mediafax. Femeia a rămas încarcerată după impact, dar era conștientă la venirea salvatorilor. Atât cei doi pasageri, cât și șoferița care a pierdut controlul volanului au ajuns la spital, pentru îngrijiri de specialitate.

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Presa buzoiană scrie și despre un alt accident produs tot pe DN 2B, în această dimineață, din același motiv: drum acoperit cu polei și neadaptarea vitezei. O autoutilitară de 3,5 tone a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un TIR. Traficul a fost blocat pentru câteva zeci de minute.




Categorie articol: 

Comentarii