Mergi la conţinutul principal

Brăileni leşinaţi în stradă, din cauza caniculei

Din cauza temperaturilor extreme din ultimele zile, care au atins şi valori de 38 de grade Celsius, 14 brăileni au leşinat în plină stradă, în numai 24 de ore. În aceste zile caniculare, numărul de solicitări pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila a crescut semnificativ, de la o medie de 100 de solicitări pe timp de zi, ajungându-se la peste 150 de apeluri de ajutor. Numărul solicitărilor din loc public a crescut ajungând la 6-7 pe zi, faţă de 2-3 în zillele cu temperaturi normale.
Pentru ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu pentru temperaturi extreme. Codul portocaliu de caniculă a vizat 30 de judeţe, printre care s-a numărat şi Brăila, unde ieri s-au înregistrat şi 38 grade Celsius la umbră. Vremea caniculară şi codul portocaliu se menţin şi astăzi, meteorologii avertizând că disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În aceste condiţii, Prefectura Brăila a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ocazie cu care a fost dispusă punerea în aplicare a tuturor măsurilor necesare în astfel de conjuncturi. În municipiul Brăila au fost amenajate puncte de prim ajutor medical în Teatrul "Maria Filotti", Căminul de Garnizoană Brăila, Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Brăila, Serviciul Public Local de Evidenţă a Persoanei, Piaţa Halelor, Piaţa Concordia, Piaţa Vidin, Piaţa Viziru şi Sediul BCR din Calea Călăraşilor.
Prefectura Brăila a fost în anunţată însă şi că, după această perioadă de caniculă vin ploi, în noaptea de sâmbătă spre duminică fiind aşteptate fenomene meteo extreme, cu descărcări electrice, precipitaţii şi intensificări ale vântului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro