Mergi la conţinutul principal

Brăileni, fiţi alături de noi, din nou! Cristi mai are nevoie de 30.000 de euro

Adolescenţi, tineri, părinţi, bunici ori copii din Brăila, profesori, preoţi, credincioşi, oameni de afaceri, sportivi, salariaţi la stat ori în sistemul privat v-aţi mai mobilizat o dată, exemplar, şi l-aţi ajutat pe Cristian Filip, elevul de la Perpessicius pentru care împreună am derulat campania umanitară "Citostatice pentru Cristi". În toamnă, când a primit cumplitul diagnostic, l-aţi ajutat să facă primii paşi în recuperare. Aţi donat pentru el banii de suc, aţi derulat campanii în şcoli, aţi venit la mall, la fotbal, la bibliotecă. Aţi colindat pentru el, l-aţi întâmpinat pe Moş Crăciun alături de el, o parte din daruri vi le-aţi donat tot lui, iar de Dragobete ori Sf. Valentin aţi căutat modalităţi prin care să îi mai acordaţi o mână de ajutor. În biserici s-au făcut colecte, iar sute de credincioşi au înălţat rugi pentru el. Aţi donat 2%, bani din pensii sau alocaţii. Ne-aţi fost alături şi împreună l-am ajutat. Timpul a trecut, Cristi a făcut serii întregi de citostatice pe care le-a achitat din banii dăruiţi de voi, dar şi de alte sute de oameni cu suflet mare, care au făcut donaţii în conturile bancare, pe platforma online pusă la dispoziţie de Asociaţia "Salvaţi o inimă" sau prin SMS.
Acum, Cristi e aproape de final. Doar trei cure de citostatice îi mai sunt necesare, iar pentru ele mai are nevoie de 30.000 euro. Dacă trece şi acest hop, în septembrie se va putea întoarce acasă. Îşi va putea relua viaţa de acolo de unde a lăsat-o acum un an. Se va putea întoarce la şcoală, la prieteni, îşi va putea relua activităţile de zi cu zi. Dar pentru asta are nevoie din noi de voi. Are nevoie din nou să îl ajutaţi să strângă banii aceştia - 30.000 euro.

Să ne amintim

În 2015, la doar 15 ani, Cristian Filip a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer: sarcomul Ewing. Totul a început în prima zi de liceu, când i s-a făcut rău şi a avut febră mare. Părinţii l-au dus imediat la medic, iar de acolo a început un lung periplu prin unităţile medicale. Cristi a găsit speranţă la Spitalul Acibadem din Istanbul, acolo unde doctorii turci l-au operat şi i-au îndepărtat tumora malignă. Au urmat luni de şedinţe de chimioterapie şi suferinţă. Dar durerea fizică nu mai contează acum, la gândul că, în curând, îşi va revedea întreaga familie, prietenii şi colegii de şcoală. Are însă nevoie de noi.

Puteţi face donaţii online pe platforma "Salvează o inimă"

Recuperarea lui Cristi a fost posibilă, fără întreruperi, şi datorită sprijinului acordat de Asociaţia "Salvează o inimă", asociaţie care timp de 1 an a făcut eforturi uriaşe pentru a-i asigura sumele necesare şedinţelor de chimioterapie.
"Am luptat împreună pentru acest băiat minunat timp de 1 an de zile, perioada în care Cristian a făcut sedinţe de radioterapie şi chimioterapie foarte dureroase şi foarte costisitoare. Până în prezent, sedinţele au costat 81.000 de euro, iar medicii spun că starea lui de sănătate evoluează promiţător. Ultimele 3 luni de sedinţe sunt cruciale pentru el. De aceea, facem din nou un apel către oamenii cu suflet mare care pot contribui cu orice sumă, cât de mică, astfel încât să îl ajute pe Cristi să învingă lupta cu cancerul", este rugămintea lansată şi de Vlad Plăcintă, preşedintele "Salvează o inimă".
Vă reamintim, donaţii se pot face în conturile deschise pe numele tatălui lui Cristi, Nicolae Filip:
RO74RZBR0000060015758942 - deschis la Raiffeisen Bank
RO18CECEC001946229018440 - deschis la CEC

De asemenea, contribuţii se pot face şi prin Asociaţia"Salvează o inimă", în conturile disponibile pe platforma online www.salveazaoinima.ro. Pe acelaşi site puteţi alege să faceţi o donaţie direct cu cardul sau prin serviciul paypal. Totodată, agenţii economici pot face donaţii direct prin firmă.

Toate detaliile le găsiţi AICI:

Cei de la Asociaţia "Salvează o inimă" vorbesc aproape zilnic cu Cristian la telefon, iar de fiecare dată băiatul începe conversaţia prin a le mulţumi în mod explicit tuturor celor care l-au ajutat şi îl ajută în continuare. Cristi Filip iubeşte foarte mult şcoala, este şef de promoţie, iar visul lui este de a ajuta şi el alţi oameni, deoarece, după cum spune, "dacă lumea ar fi populată numai cu oameni care ajută, nu am mai suferi niciodată".
Totodată, cei care vor să facă donaţii direct la redacţie se pot prezenta la
sediul cotidianului "Obiectiv", din strada Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2, programul fiind zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 - 17.00. Numele donatorilor şi sumele donate vor fi făcute publice în ediţiile de a doua zi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro