Mergi la conţinutul principal

Brăilencele au pierdut duelul cu lidera în ultima etapă a returului

Formaţia brăileană a fost învinsă pe teren propriu de lidera campionatului HCM Baia Mare şi a ratat şansa de termina sezonul regulat pe locul al treilea. Un lucru uşor de prevăzut, ţinând cont de faptul că echipa băimăreană are cel mai bun lot din Liga Naţională. Ceea ce poate fi reproşat celor două arbitre este faptul că au lăsat jocul ceva mai liber şi că le-au permis jucătoarelor antrenate de Costică Buceschi să fie uneori mai agresive decât permite regulamentul, iar în urma unei astfel de intervenţii a căzut victimă cea mai prolifică handbalistă brăileană din acest derby, Gabriela Perianu. Acest lucru a fost reliefat şi de Alexandrina Soare la finalul partidei. 

"Cele două arbitre le-au permis băimărencelor multe durităţi. Nu este însă totul pierdut, pentru locul al treilea mai sunt de disputat trei meciuri, sper să putem conta atunci pe serviciile Gabrielei Perianu", a declarat antrenoarea brăileană.
Arbitrele nu au influenţat însă rezultatul final. Poate starea de irascibilitate a spectatorilor a fost provocată şi de faptul că băimărencele au jucat la victorie şi nu s-au pretat la compromisuri, aşa cum a făcut-o cu puţin timp în urmă Corona Braşov la Roman, sau SCM Craiova, în compania aceleiaşi echipe, în partida de luni. Un lucru este însă cert, cu lotul pe care îl are în acest moment, HC Dunărea nu putea emite pretenţii în faţa liderei campionatului.

Echilibrul s-a menţinut până în minutul 26

HC Dunărea a ţinut pasul cu lidera campionatului numai în prima repriză, dar şi în această primă parte a disputei elevele Alexandrinei Soare nu au făcut altceva decât să caute să rămână în plasa adversarei. Cei doi portari, Gabriela Dobre şi Paula Ungureanu, au avut pe rând parade spectaculoase şi au făcut să se marcheze puţine goluri în primul act. Conduse cu 1-0 după reuşita lui Oltean, brăilencele au egalat la 1-1 prin Czeczi, apoi a preluat conducerea, 2-1, în minutul 6, graţie reuşitei Gabrielei Perianu. A fost singura dată când formaţia gazdă a condus în acest meci. HCM Baia Mare a avut două trei goluri avans, până în minutul 26, când tabela a consemnat ultima egalitate, 9-9. Băimărencele au fost apoi mult mai sigure atât în faza de apărare, au fructificat atacurile, iar după primele 30 de minute aveau un avans de trei goluri.

HCM Baia Mare a dictat ritmul partidei în repriza a doua

Băimărencele au condus în repriza secundă şi la şase goluri graţie faptului că antrenorul Costică Buceschi a avut pe banca de rezerve jucătoare la fel de valoroase ca şi titularele. De partea cealaltă, Alexandrina Soare a folosit echipa standard, fără Farcău - accidentată, iar când a fost nevoită să apeleze la soluţii pentru a schimba în bine jocul brăilencelor le-a trimis în teren pe Dragut, Eşanu, Adespii sau Bărbos, jucătoare care nu au reprezentat şi nu vor reprezenta vreodată soluţii viabile pentru HC Dunărea. Formaţia brăileană a pierdut partida cu băimărencele şi a încheiat sezonul regulat pe locul al patrulea. HC Dunărea va putea însă să demonstreze că merită un loc pe podium în acest campionat, câştigând disputele cu HCM Roman din prima fază a turneului play off.
Pentru HC Dunărea au marcat Perianu 6 goluri, Moldovan 4, Czeczi 3, Horjea 2, Brot 2, Irimia 2, Dragut 1, iar pentru HCM Baia Mare - Elisei 7 goluri, Nechita 5, Marin 3, Oltean 2, Geiger 2, Bondar 2, Tătar 1.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro