Mergi la conţinutul principal

Brăileanul Fernando Anton, medaliat cu bronz la europenele de box

Boxerul brăilean Fernando Anton a rămas cu medalia de bronz la Campionatului European rezervat juniorilor, care s-a desfăşurat săptămâna trecută în Ungaria, la Kaposvar. În semifinale reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Brăila a pierdut cu un verdict de 2-1 meciul cu Viktor Litvak din Ucraina. "Aşa au văzut arbitrii, dar victoria putea reveni oricărui pugilist în acest meci. Anton a boxat bine în opinia tehnicienilor care i-au însoţit pe pugiliştii români în Ungaria şi putea să ajungă în finală. Dar oricum o medalie de bronz la un campionat european reprezintă un succes atât pentru boxul brăilean cât şi pentru cel românesc. La prima lui participare europeană rezultatul este foarte bun. Eu consider că la Brăila avem copii care pot face performanţă în box", a declarat Cristian Bălan, fost campion naţional de seniori, dar şi medaliat continental.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro