Mergi la conţinutul principal

Brăileancă dată dispărută de cumnata sa din Constanţa

O brăileancă de 46 de ani a plecat de acasă şi nu a mai dat niciun semn de viaţă, ceea ce i-a îngrijorat pe membrii familiei. Cumnata ei a reclamat dispariţia, iar poliţiştii au demarat căutările.
Astfel, în seara de 13 aprilie, la ora 20.25, o femeie de 64 de ani, din judeţul Constanţa, a apelat numărul pentru urgenţe 112. Aceasta a sesizat faptul că în jurul orei 14.00, cumnata din municipiul Brăila, Ionescu Cristina, a dispărut de la domiciliu. "Poliţiştii Compartimentului Urmăriri au efectuat primele verificări şi au stabilit că femeia a comunicat cu familia, în jurul orei 17.00, însă nu a dorit să spună unde se află. Ulterior, aceasta nu a mai putut fi contactată, având telefonul mobil închis", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul IPJ Brăila.
Ca şi semnalmente, dispăruta are înălţime 155 cm, ten alb, constituţie normală, păr drept, tuns scurt şi vopsit blond, ochi căprui, fără semne particulare. La momentul plecării de acasă, purta colanţi negri, bluză neagră şi pantofi de culoare bej. Pentru aceasta a fost solicitată urmărirea la nivel naţional, în vederea găsirii şi clarificării situaţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro