Mergi la conţinutul principal

Brăilean rănit grav după ce a căzut de pe bicicletă

Incidentul s-a petrecut la ora 18.30, în timp ce bărbatul în vârstă de 57 de ani se deplasa cu bicicleta pe strada Apollo din municipiu, pe podul care traversează calea ferată. Deşi nu se cunosc foarte multe amănunte, se pare că biciclistului i s-a făcut rău şi a căzut pe partea carosabilă. În urma accidentului victima a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat şi internat în spital pentru îngrijiri medicale. "Din primele investigaţii medicale şi din declaraţiile martorilor oculari se pare că bărbatul avea unele afecţiuni medicale, pe fondul cărora s-a dezechilibrat şi a căzut de pe bicicletă", ne-a declarat inspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a aflat identitatea victimei, iar în prezent aceştia continuă verificările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro