Mergi la conţinutul principal

Brăilean prins băut la volanul unui Mercedes-Benz

* bărbatul a fost depistat cu o alcoolemie în aerul expirat de 0,93 mg/l * și mai grav, el a produs un accident rutier, mai precis a lovit un biciclist

 

Marți, în jurul orei 15:00, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Brăila, a provocat un accident în timp ce conducea un autoturism, marca Mercedes-Benz, pe Calea Călărașilor. El se deplasa dinspre strada Castanului către șoseaua de Centură. Tânărul nu a păstrat distanța față de un biciclist în vârstă de 58 de ani, acroșându-l pe acesta. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, având în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,93 mg/l așa că a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro