Mergi la conţinutul principal

Brăilean judecat pentru că a bătut o bătrână care l-a apostrofat

* femeia a fost salvată de doi localnici, iar agresorul a ajuns în faţa instanţei de judecată

Un individ de 31 de ani, din comuna Siliştea, a fost trimis în faţa judecătorilor după ce a bătut cu bestialitate o bătrână, doar pentru că aceasta l-a apostrofat după ce era să dea peste ea cu motoscuterul. Marin Vicu T., de 31 de ani, cunoscut cu antecedente penale, a fost cercetat în stare de libertate şi trimis în judecată pentru infracţiunea de vătămare corporală.

La data de 13 septembrie 2010, la Poliţia Municipiului Brăila, Ileana M. a sesizat faptul că, în ziua de 7 septembrie, în timp ce se afla pe o solă de porumb ce îi aparţine, situată la marginea comunei Siliştea, a fost agresată de Marin Vicu T., suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45- 50 zile de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că în ziua respectivă, învinuitul a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său din comuna Siliştea, până în jurul orei 17.45, când s-a decis să se plimbe cu motoscuterul marca "Aprilia", ce-i aparţine, pe străzile din comună.

La ieşirea din localitate, Marin Vicu a trecut cu vehiculul la o distanţă foarte mică de localnica Ileana M., de 82 de ani, pe care a speriat-o. Bătrâna l-a certat pe individ, după care a intrat pe o solă cultivată cu porumb, de la marginea şoselei, care îi aparţine. Jignit de mustrările femeii, individul a oprit motoscuterul la marginea terenului şi a mers după bătrână, pe care a început să o lovească cu pumnii, apoi a strâns-o de gât pentru a nu striga după ajutor. Doi localnici care treceau cu căruţa pe drum au auzit ţipetele bătrânei şi i-au sărit în ajutor. Agresorul a abandonat scuterul şi a luat-o la fugă. Bătrâna a fost urcată în căruţă de salvatorii ei, care au luat şi motoscuterul şi s-au oprit direct la Postul de Poliţie Siliştea, pentru a sesiza cele întâmplate. Deoarece bătrâna se simţea rău a fost solicitată intervenţia ambulanţei, victima fiind transportată la spital. Agresorul a stat o perioadă ascuns în vegetaţie în apropiere de locul faptei, iar după ce salvatorii bătrânei au plecat împreună cu aceasta, a plecat pe jos la domiciliul său şi s-a culcat. Bătrâna agresată a fost internată în spital în perioada 7 - 19 septembrie 2010 cu diagnosticul "politraumatism cu fractură corp mandibular stâng". Din certificatul medico-legal a reieşit că victima Ileana M. a suferit leziuni pentru care îi sunt necesare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale. Fiind audiat, învinuitul nu a recunoscut fapta săvârşită, însă, după începerea urmăririi penale, a revenit asupra declaraţiilor şi a spus că a lovit-o pe bătrână în zona feţei, pe fondul consumului de alcool, fiind deranjat de atitudinea acesteia. În luna noiembrie, bărbatul a plecat în Italia fără a înştiinţa organele judiciare, deşi i se adusese la cunoştinţă această obligaţie. Marian Vicu T. este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru o infracţiune de tâlhărie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro