Mergi la conţinutul principal

Brăilean condamnat la închisoare, prins de poliţişti

acesta are de stat după gratii 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier, sentinţa fiind aplicată de Judecătoria Călăraşi

 

În ziua de 6 februarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, în vederea depistării şi încarcerării persoanelor care se sustrag de la punerea în executare a unor mandate de executare a pedepsei închisorii. A fost despistat un brăilean de 36 de ani, pe numele căruia Judecătoria Călăraşi a emis, la data de 1 februarie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier. Bărbatul au fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro