Mergi la conţinutul principal

Brăilean accidentat în timp ce stătea la ocazie

Un bărbat care se afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, a fost victima unui accident rutier produs din cauza neatenţiei unui şofer. Nicolae M., de 46 de ani, din comuna Ulmu, stătea la ocazie pe marginea şoselei şi a fost lovit de bara de protecţie a unui autoturism implicat într-o tamponare. Astfel, în ziua de 14 mai, în jurul orei 9.00, Călin A., în vârstă de 36 de ani, din comuna Galbenu, conducea o autoutilitară "Dacia" pe DJ 203. Şoferul venea dinspre localitatea Făurei, dar când a ajuns la intersecţia cu DN 2B nu a respectat semnificaţia indicatorului "Oprire" şi a intrat în coliziune cu o altă maşină. Aceasta era condusă de Emilian F., de 24 de ani, din municipiul Galaţi, care circula regulamentar. În urma tamponării, bara de protecţie spate a autoutilitarei "Dacia" a sărit şi l-a lovit pe bărbatul aflat în afara carosabilului. La faţa locului s-au deplasat imediat echipajele de la Poliţie şi Ambulanţă, bărbatul accidentat fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a refuzat însă internarea, mai ales că rănile suferite nu erau foarte grave. Şoferii celor două autoturisme implicate în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultând că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro