Mergi la conţinutul principal

Brăila rămâne fieful PSD

* cei care au scăzut cel mai mult din 2004 şi până acum, aproape la jumătate, sunt PRM-iştii brăileni * faţă de alegerile europarlamentare din 2009 însă, partidul care a înregistrat o creştere semnificativă este PNL

Pentru a nu ştiu câta oară la rând, Brăila nu s-a dezminţit de eticheta de oraş "roşu" şi l-a susţinut, în majoritate, pe candidatul PSD la prezindenţiale, Mircea Geoană. Rezultatele din primul tur de scrutin arată că preferinţele celor mai mulţi dintre brăileni s-au îndreptat către candidatul social - democrat, următorii în top fiind Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Cel de-al patrulea candidat care a găsit destul sprijin în rândul electoratului brăilean a fost PRM-istul Vadim Tudor.

În cifre, lucrurile arată în felul următor. Geoană conduce detaşat cu un procent de 38,01%, urmat de Traian Băsescu cu 26,05% şi de Crin Antonescu cu 17,90%. Următorul clasat a fost Corneliu Vadim Tudor cu 8,20%, urmat de Sorin Oprescu cu 4,53%, George Becali cu 3,10%, Constantin Rotaru - 0,56%, Remus Florin Cernea - 0,49%, Gheorghe Eduard Manole - 0,39%, Ovidiu - Cristian Iane - 0,36%, Constantin Ninel Potârcă - 0,25% şi de Hunor Kelemen - 0,12%.
Dacă facem o comparaţie cu primul tur de scrutin de la alegerile prezindenţiale din 2004 observăm că PSD Brăila a înregistrat o scădere de câteva procente în preferinţele brăilenilor, deoarece la momentul respectiv Adrian Năstase strângea 45,53% din voturile brăilenilor, în vreme ce Geoană a cumulat numai 38,01%.
Pierderea nu este însă la fel de mare ca cea suferită de PRM, care în turul I din 2004 strângea, pentru acelaşi candidat, Vadim Tudor, 16,51 %, iar acum nu a reuşit decât jumătate din performanţa de atunci.
Cum în 2004 PDL nu exista încă, în locul său funcţionând PD care a mers la alegeri alături de PNL, sub sigla "Alianţei D.A", nu putem compara clar cifrele fiecărui partid în parte, însă putem preciza că "Alianţa D.A" care îl sprijinea pe Băsescu în 2004 a obţinut în primul tur la Brăila 30,40%. Acum, Băsescu, susţinut numai de către PDL-işti, a strâns 26,05% iar liberalii, pentru candidatul lor, aproape 18 procente. Asta înseamnă o creştere la 43,95% pentru electoratul de dreapta.
Comparând cifrele de la scrutinul de ieri, cu cele de la alegerile europarlamentare din această vară, cele mai recente de altfel, observăm că PSD a scăzut cu câteva procente, de la 41% cât a obţinut în iunie 2009. În ceea ce priveşte PDL-ul, dacă adunăm la procentul de 24,5 % obţinut la europarlamentare pe cel al Elenei Băsescu, de 5,55%, obţinem 30% şi observăm astfel că la alegerile de duminică au pierdut şi ei câteva procente. În cazul PRM, acesta a obţinut la alegerile europarlamentare un scor de 13,2 %, care însă a scăzut dramatic la alegerile prezindenţiale de duminică.
Singurul partid care a înregistrat o creştere semnificativă faţă de alegerile pentru Parlamentul European este PNL, care a crescut astfel de la 12,5% - cât a obţinut în vara acestui an, la 18% acum.
Demn de menţionat e faptul că 2,48% dintre brăilenii care s-au prezentat duminică la urne pentru alegerea preşedintelui şi-au anulat într-un fel sau altul buletinele de vot.
În ce priveşte referendumul, 78,23% dintre cei care au solicitat şi buletinele pentru acest exerciţiu electoral au votat pentru trecerea la un parlament unicameral, în vreme ce 21,77% au spus "NU". Un procent de 7,67% au ales însă să îşi anuleze buletinele.
Un procent mai mare de brăileni au ales ca numărul de parlamentari să se reducă la maxim 300, şi anume 88,84% dintre cei care au votat la referendum. Restul de 11,16 au spus "NU", iar 6,84% dintre cetăţeni şi-au anulat însă buletinele de vot.

Predarea voturilor a durat până luni, la ora 14.00

Aşa cum nu s-a mai întâmplat de ani buni, ziua de luni i-a surprins de preşedinţii secţiilor de votare din judeţ şi municipiu dormind pe sacii cu voturi în Prefectură. Asta deoarece în unele secţii numărătoarea a mers greu, în altele au mai uitat să mai pună câte o semnătură sau altceva şi atunci când au ajuns la BEJ au constatat că trebuie să se întoarcă ca să refacă ba calculele, ba să mai găsească persoanele care mai trebuia să semneze. În plus, ceaţa din noaptea de duminică spre luni a îngreunat drumul celor din judeţ spre Prefectură. Predarea tuturor buletinelor s-a încheiat de abia în jurul orei 14.00, iar procentele finale au fost făcute publice în jurul orei 16.00.

Procente încurajatoare pentru PSD şi PNL la Brăila

Rezultatele scrutinului de duminică i-au bucurat pe susţinătorii candidaţilor plasaţi pe primele 3 locuri, chiar şi pe liberalii care erau totuşi dezamăgiţi că Antonescu nu a intrat în turul II.
Aşa cum ne-a declarat preşedintele organizaţiei municipale a PNL Brăila, Cătălin Boboc, lăsând la o parte faptul că Antonescu nu a ajuns în turul II, procentul obţinut de PNL la Brăila este unul încurajator, având în vedere ultimele rezultate obţinute la alegerile europarlamentare: "Trăgând linie, procentul obţinut de noi e unul bun, ceea ce înseamnă că bazinul electoral al PNL s-a mărit la Brăila. Mai ales în municipiu cifrele arată foarte bine şi ne fac să fim încrezători pentru viitor. S-a văzut că în sfârşit am reuşit să ne organizăm cu adevărat, bineînţeles că mai e de muncă, dar voturile pe care le-am obţinut ne vor da impulsul de care avem nevoie. Am reuşit să sporim încrederea brăilenilor în PNL şi asta ne bucură foarte mult", a comentat acesta.
În ceea ce îl priveşte, preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a ţinut să precizeze că scorul obţinut era previzibil, având în vedere că acesta este bazinul electoral normal al PSD la Brăila: "Noi suntem mulţumiţi de ce am obţinut, organizaţia brăileană se situează chiar printre organizaţiile fruntaşe din ţară. Oricum, ăsta este scorul nostru normal, şi sper ca, în turul doi, ajutaţi şi de votul negativ pe care oamenii sătui de Băsescu i-l vor da, să câştigăm alegerile prezidenţiale. Am observat că şi PNL a crescut la Brăila, ceea ce e bine. Mă rog, Băsescu a rupt de ici, de colo, dar asta e... Noi suntem mulţumiţi de ce am obţinut, mai ales ţinând cont că la demararea campaniei Geoană avea 20% la Brăila". Întrebat dacă nu este îngrijorat de faptul că PSD a scăzut totuşi cu câteva procente faţă de turul I al alegerilor din 2004, Stancu a explicat: "Nu suntem îngrijoraţi pentru că era normal ce s-a întâmplat. Pe atunci, Năstase era super cunoscut, deci normal că a avut mai mulţi votanţi, iar Băsescu era de abia la început. Dar lucrurile sunt echilibrate. Nu ne facem probleme. Acum trebuie să ne concentrăm pe câştigarea turului II".
Neavând probabil ce să comenteze, preşedintele interimar al PDL Brăila, Giana Pătraşcu, ne-a declarat că deocamdată lucrează la o analiză asupra scorului obţinut la alegeri şi că va face comentarii pe această temă în cadrul unei conferinţe de presă ce va fi organizată zilele următoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro