Mergi la conţinutul principal

Brăila rămâne capitala dirt track-ului românesc

* "Toma putea urca pe podium dacă ar fi putut participa la această etapă", a declarat Niţă Nicu, prim-vicepreşedintele FRM

Ultima etapă a Cupei MACEC la dirt track, ediţia 2011, desfăşurată în urmă cu câteva zile la Rivne, în Ucraina, nu s-a mai ridicat la nivelul unei competiţii continentale nici din punct de vedere organizatoric şi nici valoric.
Din cauza pistei, mulţi sportivi s-au accidentat, fapt pentru care, în partea a doua a competiţiei, la start s-au aliniat în fiecare manşă doar câte trei alergători. La Rivne, România a fost reprezentată de doi sportivi de la CSM Brăila, Fănică Popa şi Sorin Popa, acesta din urmă înlocuindu-l pe Alexandru Toma, accidentat la Memorialul Botezatu, şi ambii au făcut o figură frumoasă.
La finalul concursului, prin cumul de puncte, Alexandru Toma şi Fănică Popa au ocupat locul al 4-lea în clasamentul general al Cupei MACEC.
"Concursul de la Rivne a fost sub orice critică, am crezut chiar că va fi oprit la un moment dat, pentru că, din cauza pistei, 5 sportivi din 16 s-au accidentat. Per total, sunt mulţumit de faptul că Toma şi Popa au ocupat locul al patrulea la general. Toma putea urca pe podium dacă ar fi putut participa la această etapă", a declarat Niţă Nicu, prim-vicepreşedintele FRM.
S-a încheiat şi sezonul competiţional intern, pentru că ultima etapă a Campionatului Naţional s-a anulat, astfel că Alexandru Toma şi-a păstrat titlul de campion naţional.

27moto2Alexandru Toma îşi păstrează titlul de campion naţional

Nici nu s-a încheiat bine sezonul 2011 şi oficialii FRM au început deja să schiţeze programul competiţional următor, unul în care la Brăila sunt prevăzute mai multe competiţii internaţionale.
În 2012, cu sprijinul Consiliului Judeţean, se va organiza o etapă a Campionatului European la individual, una pe perechi, o etapă a Cupei MACEC şi 3 etape din campionatul intern.
Pentru a se putea ridica la nivelul unor competiţii de o asemenea anvergură, prim-vicepreşedintele FRM şi unicul sponsor al secţiei de dirt track al CSM, Nicu Niţă, i-a dotat pe Alexandru Toma şi Fănică Popa cu costume noi de concurs, procurate din Polonia.
"Avem deja în dotare patru motociclete noi şi două costume de concurs, urmând ca, în situaţia în care şi alţi reprezentanţi ai acestei secţii se vor afirma, să fie dotaţi şi ei cu astfel de echipamente. Brăila va rămâne capitala dirt track-ului românesc şi la anul. Având sprijinul Consiliului Judeţean, sper să putem organiza şi Campionatul European pe perechi", a mai precizat, Nicu Niţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro